Handbal masculin, Divizia A / HC Buzău – CSSM Bacău 29-28 (19-12)

Handbaliștii de la CS Știința Municipal Bacău au suferit marți cea de-a patra înfrângere a sezonului, în deplasarea de la Buzău. Băcăuanii au avut o primă repriză slabă, terminând primele 30 de minute cu un handicap de 7 goluri. Oaspeții au revenit în repriza a doua, s-au apropiat la trei goluri în minutul 46 (21-24) și apoi la două în minutul 52 (26-28). Buzoienii au făcut 29-26 în minutul 54, însă formația băcăuană n-a mai reușit decât două goluri în ultimele 5 minute. CSSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Bobeică, Freiwald, Rusu – Gal 8 goluri, Juverdianu 7, Cotinghiu 3, Burbulea 3, Oancea 2, Kurtes 1, A. Drăgan 1, Hanțaru 1, Dumitriu 1, Atănăsoaei 1, Ionescu, Păunescu, Dima.

CSSM Bacău rămâne pe locul al treilea, cu 36 de puncte, iar în următoarele două etape va sta, urmând să mai joace abia pe 13 mai, în deplasare, la CSM Botoșani.

Lasă un răspuns