Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM București 2:3 (-20, -15, 16, 25, -13)

Sâmbăta voleibalistică băcăuană a debutat cu un joc spectaculos, prelungit pe durata a mai bine de două ore. Pe de o parte, Știința a aliniat o formație cu 5 românce și o stranieră, de cealaltă a fost invers – cinci straniere și o româncă. Din păcate, gruparea băcăuană a reușit să ia doar un punct în partida cu vicelidera CSM București, deși a avut o revenire spectaculoasă. Echipa oaspete, cu Radosova în mare formă, a început mai bine, adjudecându-și primele două seturi pe fondul preluării deficitare a băcăuancelor, care n-au pus mari probleme nici cu serviciul.

Din setul al treilea, ”studentele” au început să dea bine cu serviciul, iar asta s-a văzut și pe tabelă. Bucureștenii au replicat cu un membru al delegației, care făcut nițel circ pe marginea terenului, sub privirile îngăduitoare ale oficialilor partidei. Asta nu le-a impresionat pe băcăuance, care au jucat foarte bine și au luat setul lejer. Setul patru a fost unul ciudat. Gazdele s-au desprins la 20-9 și se părea că se merge lin spre tie-break, însă bucureștencele au revenit incredibil, trimițând parțialul în prelungiri. Știința și-a valorificat a patra minge de set, prin Faleș, trimițând jocul în tie-break.

CSMB a început mai bine setul decisiv, conducând cu 7-3 și 10-5, scor de la care gazdele au punctat de 6 ori consecutiv pe serviciul Irinei Radu. Păcat că au urmat două atacuri afară ale băcăuancelor, ce le-au reintrodus în meci pe oaspete, care s-au impus la limită, după un blocaut al căpitanei Charuk.

Știința: Zburova (Miclea 10 puncte), Perovic 2 (Radu 10, Bălțatu 2), Otasevic 11 (Sipic 1), Faleș 10, Cazacu 16, Rogojinaru 11, Manu (Albu) – libero. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu, Rareș Puni.

CSMB: Kapelovies 4 (Milovits), Lukovic 16, Medic 15, Charuk 7,  Radosova 20 (Pîrv 1), Dekany 9, Carocci – libero. Antrenor: Ferhat Akbas.

Lasă un răspuns