Handbal masculin, Divizia A / CSSM Bacău – HC Farul Constanța 24-23 (11-11)

Mânjii lui Gabi Armanu s-au făcut armăsari în toată regula. După ce au învins fără drept de apel Politehnica Iași, handbaliștii băcăuani au învins și cealaltă mare pretendentă la promovare, HC Farul Constanța. Prin jocul prestat în acest retur, formația băcăuană pune presiune pe autorități, fiindcă nu e deloc exclusă promovarea în Liga Națională. Rezultatul de sâmbătă este oarecum mincinos (prin diferența minimă), fiindcă, la intrarea în ultimul minut de joc, gazdele aveau trei goluri avans, 24-21. În plus, echipa băcăuană a avut de înfruntat și un arbitraj ostil, care a greșit într-o singură direcție, umplându-se de penibil pe final, când, în disperare de cauză, se semnaliza amenințare de pasiv la echipa gazdă după două pase. Ionuț Velișcă și Cristinel Vlad se numesc indivizii care s-au făcut de râs.

Constănțenii au început lansat, datorită portarului Fuică, având 4-0 în minutul 6. Băcăuanii s-au apropiat la 4-5 în minutul 8 și au egalat la 8 în minutul 22, după ce constănțenii fuseseră iertați de două eliminări de manual. Cele două echipe au mers cap la cap până în minutul 53, când, la 18-19, gazdele au înscris trei goluri consecutive, prin Ionescu, Cotinghiu și Andrei Drăgan. Cu un Dragoș Hanțaru (MVP-ul meciului) de neoprit, Știința Municipal s-a desprins la 23-20 în minutul 57 și a gestionat bine finalul de meci, în pofida faptului că a avut nu 7, ci 9 adversari.

Să notăm că Gabriel Armanu a utilizat 7 juniori pe durata partidei, iar aceștia, împreună cu colegii lor mai experimentați, și-au făcut treaba cu brio. Nu încheiem fără să menționăm evoluțiile foarte bune ale celor trei portari, Freiwald, Rusu și Bobeică.

CSSM Bacău – HC Farul 24-23 (11-11)

Bacău: Freiwald (5 interv.), Rusu (8 interv.), Bobeică (6 interv.) – Hanțaru (7 goluri / 10 șuturi), Cotinghiu (4/6), Juverdianu (3/5), Broască (3/6), Ionescu (2/2), A. Drăgan (2/4), Iștoc (1/1), Dumitriu (1/2), Kurtes (1/2), Gal (0/3), Oancea (0/2), Burbulea (0/1), Păunescu. Antrenor: Gabriel Armanu.

Farul: Fuică (10 interv.), Anghel – Susanu (6/7), Tudorancea (6/9), Lekovic (4/11), Nițu (3/5), Stankovic (1/8), Ion (1/2), Loghin (1/2), Enescu (1/2), Pană (0/1), Cîrchea. Antrenor: Eden Hairi.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 2 (1) – 3 (1). Minute de eliminare: 8-2.

Lasă un răspuns