Voleibalistele junioare de la CSS Bacău au câștigat duminică, în sala Colegiului Național ”Vasile Alecsandri”, derby-ul seriei A, cu CS B. P. Hașdeu Buzău. Elevele profesorului Traian Șnel s-au impus în trei seturi, la capătul unui joc spectaculos, disputat în fața unei asistențe numeroase și fierbinți. În pofida scorului, partida n-a fost deloc o formalitate, însă băcăuancele au găsit mereu puterea să revină în momentele dificile. CSS Bacău a evoluat în formula: Izabela Demșa, Mădălina Iacobiță, Rafaela Toma, Alexandra Bacoiu, Mădălina Airoaie, Alexandra Cucu, Alexandra Răucă – libero. Rezerve: Nicola Juncu, Andreea Ghiurcă, Oana Popescu, Mădălina Boboc și Crina Bîrgu.