Volei, Divizia Cadete / CSS Bacău rămâne fără set pierdut

css-bacau-css-unirea-iasi-4Voleibalistele cadete de la CSS Bacău au terminat anul 2016 cu o nouă victorie categorică. În prima etapă a returului seriei A, băcăuancele au învins-o în trei seturi pe ocupanta locului al doilea, CSS Unirea Iași. De altfel, echipa pregătită de Dumitru Matanie nu a pierdut niciun set în actuala ediție de campionat și e puțin probabil să mai piardă de-acum încolo, gruparea ieșeană fiind cel mai puternic adversar din serie. CSS Bacău – CSS Unirea Iași 3:0 (13, 20, 20), echipa băcăuană evoluând în alcătuirea: Iulia Matanie, Mădălina Airoaie, Nicola Juncu, Denisa Dava, Maria Bahrim, Ioana Bunea și Bianca Dodan – libero. Să notăm că tinerele voleibaliste băcăuane au fost încurajate de un public numeros, din care a făcut parte și căpitanul Știnnței Bacău, Denisa Rogojinaru. Următoarea etapă este programată pe 29 ianuarie 2017, când CSS Bacău va juca în deplasare, la CSS Botoșani.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.