Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Lugoj 3:0 (13, 17, 17)

stiinta-bacau-csm-lugoj-7Voleibalistele de la Știința Bacău au obținut sâmbătă o victorie previzibilă, în trei seturi, în fața bănățencelor de la CSM Lugoj. Problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment, singurele momente de echilibru înregistrându-se în setul al doilea, pe fondul unor erori în preluarea gazdelor și a inconstanței Nikoletei Perovic. De altfel, muntenegreanca a fost înlocuită cu Irina Radu, care și-a făcut din nou treaba cu brio.

Trebuie apreciat faptul că, în acest meci, nu am cedat inițiativa echipei adverse și nu am fost nevoiți să revenim. În etapa viitoare, la Craiova, trebuie să obținem toate cele 3 puncte. Țin să mulțumesc din suflet, pe această cale, companiei Dedeman, care ne-a sprijinit și în acest sezon, astfel încât vom închide proiectul pe Legea 350 fără probleme. Să dea Dumnezeu ca Dedemanul să rămână cât mai mult timp alături de noi și de sportul băcăuan. Florin Grapă

Ne alăturăm aprecierilor profesorului Florin Grapă și aplaudăm sprijinul pe care compania Dedeman îl acordă sportului de performanță din Bacău. Știința Bacău acumulează 19 puncte și ocupă locul 4 în clasamentul Diviziei A1, iar în intermediara de miercuri va juca pe terenul ultimei clasate, SCMU Craiova.

Știința (6 puncte din serviciu, 36 atac, 7 blocaje, 26 erori adversar; 8 servicii greșite): Zburova 2 puncte, Perovic 6, Faleș 7, Zarkova 7, Rogojinaru 10, Cazacu 8, Manu – libero. Au mai jucat: Radu 7, Filipaș 1, Otasevic 2, Bălțatu, Albu – libero. Antrenor: Florin Grapă.

CSM Lugoj (2 puncte din serviciu, 28 atac, 3 blocaje, 14 erori adversar; 15 servicii greșite): Preda 1, Roman 4, Godfrey 4, Roman 4, Rus 11, Bălae 5, Rotaru – libero. A mai jucat Popa.

Celelate meciuri ale etapei a IX-a: SCM Pitești – Dinamo București 0:3 (-23, -19, -19), Penicilina Iași – SCMU Craiova 3:0 (15, 8, 19), CSU Medicina Tg. Mureș – Volei Alba-Blaj 1:3 (-16, -10, 22, -15), CSU Galați – Unic Piatra Neamț 0:3 (-21, -17, -9)și CSM Târgoviște – CSM București (duminică, ora 15).

Etapa a X-a (30 noiembrie): SCMU Craiova – Știința Bacău, Dinamo București – CSM București, Unic Piatra Neamț – CSM Târgoviște, Volei Alba-Blaj – CSU Galați 3:0 (disputat pe 14 noiembrie), CSM Lugoj – CSU Medicina Tg. Mureș și SCM Pitești – Penicilina Iași.

1 gând despre “Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Lugoj 3:0 (13, 17, 17)”

Lasă un răspuns