A lăsat voleiul feminin pentru fotbalul arab

cosmin-stanVoleibalistele de la Știința Bacău au rămas de miercuri fără maseur. După 10 ani petrecuți la gruparea băcăuană, kinetoterapeutul Cosmin Stan a ales să ia calea străinătății, plecând în Arabia Saudită. Chemat de fostul portar al Ceahlăului Piatra Neamț, Radu Lefter, Cosmin va activa, cel puțin până în vara lui 2017, la echipa Al-Taawoun, al cărei antrenor principal este fostul tehnician al Stelei, Costel Gâlcă.

”Am avut multe de învățat în perioada petrecută la Bacău, atât de la staff-ul tehnic, cât și de la domnul profesor Florin Grapă, omul care a fost și va rămâne pentru mine ca un al doilea tată. Îi mulțumesc din suflet pentru că mi-a înțeles decizia, care reprezintă un pas important în viața mea, în lumea fotbalului. Voi avea ocazia să colaborez cu antrenori cu experiență cum sunt Constantin Gâlcă și Radu Lefter, fapt care sper să fie benefic pentru viața și cariera mea”, ne-a mărturisit Cosmin Stan, căruia îi dorim mult succes în noua etapă a vieții sale.

Un comentariu la „A lăsat voleiul feminin pentru fotbalul arab”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.