Povestea lui Claudiu – băcăuanul care merge la Rio

Claudiu Marasteanu si Cristina Neagu la finalul meciului cu DanemarcaPovestea lui Claudiu începe într-o zi de septembrie a anului 1981, atunci când se năștea în urbea lui Bacovia, într-o perioadă în care Știința Bacău domina handbalul feminin românesc. Tatăl lui era un spectator nelipsit, iar primele amintiri ale lui Claudiu cu handbalul datează din 1986.

”Aveam cam 5 ani și am fost cu tata la un meci cu Spartak Kiev, era o finală (a Cupei Campionilor – n.r.). Îmi amintesc doar că era foarte multă lume îngrămădită pe băncile sălii, pe atunci nu erau scaune”, spune Claudiu.

Următoarele legături cu sportul sunt legate de fotbal. Locul în peluză la meciul Bacăului cu Werder Bremen din 1991, apoi absolvirea Liceului cu Program Sportiv (în 2000) și a Facultății de Educație Fizică și Sport din Bacău, în 2004. I-ar fi plăcut să devină ghid de turism, dar n-a fost să fie.

Legăturile cu handbalul s-au refăcut în 2006, atunci când Gabriel Armanu și regretatul Dorel Sanie porneau la drum cu echipa de handbal masculin ce avea să devină mai târziu de 3 ori vicecampioană națională. Atunci, însă, Claudiu a fost cooptat în staff și făcea de toate.

”A fost o perioadă foarte frumoasă, știu și acum toată echipa pe de rost. Eram ca o familie.”

În 2007, Știința Municipal Dedeman Bacău a promovat în Liga Națională, iar Claudiu a plecat pentru o excursie de 2 săptămâni la Milano. A rămas acolo un an.

În februarie 2009, Claudiu era în sală la un meci de Divizia A al fetelor de la Știința Bacău. În pauză, a fost abordat de Gabriela Manea, care i-a propus să se alăture staff-ului echipei ce avea să promoveze în primăvară.

”Atunci a început cariera mea de maseur, chiar dacă făceam multe altele la echipă în afară de asta. Trecerea la lucrul cu fetele n-a fost tocmai ușoară, dar m-au ajutat foarte mult doamna Gabi Manea și doamna Adriana Popa. De altfel, doamna Gabi rămâne pentru mine cea mai importantă persoană din Bacău”, mărturisește Claudiu.

Cei doi aveau să colaboreze mai apoi și la lotul național de tineret, iar Gabriela Manea are numai cuvinte frumoase despre Claudiu:

”Despre acest copil, pot să spun că toți antrenorii din țară și-ar dori un profesionist ca el! În 2009, l-am luat cu mine la lotul național România B. După numai două acțiuni ale lotului, doctorul Dan Costin i-a vorbit d-lui Gațu despre abilitățile lui Claudiu, iar de atunci este kinetoterapeut la toate loturile. Eu știu și el știe că, atunci când voi antrena echipe de seniori, va lucra cu mine ! Este medaliat cu aur la juniori, medaliat cu bronz la seniori și calificat la Rio. Cum să nu fim mândri de acest copil desăvârșit, care este băcăuan de-al nostru ? Are și va avea toată susținerea mea !”

În 2009, așadar, Claudiu și-a făcut debutul la loturile naționale, iar din 2013 este angajat al Centrului Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea. Anul 2016 i-a adus marea bucurie a calificării la Jocurile Olimpice de la Rio. Între timp, a lucrat cu o mulțime de tehnicieni, iar despre toți, dar absolut despre toți, Claudiu nu are decât cuvinte frumoase.

”Domnul Seviștean Popa a fost și îmi este ca un tată. Cu domnul Tadici, alături de Florentin Pera și Bogdan Burcea, am colaborat extraordinar, am amintiri excepționale cu dumnealor. Cristi Preda este și el un foarte bun antrenor, am rămas prieteni. Tomas Ryde mi-a transmis că are deplină încredere în mine încă de la prima strângere de mână.”

Și fiindcă am ajuns la subiectul Ryde, l-am rugat pe Claudiu să-mi spună, din perspectiva lui, care e lucrul esențial pe care l-a schimbat tehnicianul suedez la naționala feminină.

”A făcut o adevărată revoluție în plan psihologic. A știut să insufle încredere fiecărei jucătoare, fiecărui membru al staff-ului. Atunci când am trecut prin momente mai grele la mondiale, el a fost cel care, cu mult calm, a îmbărbătat pe toată lumea”, spune Claudiu.

Temperament vulcanic, Claudiu nu are stare pe bancă, mai ales la meciurile importante. Cei care-l cunosc l-au putut vedea ”în acțiune” la partidele naționalei, țopăind, strigând, bucurându-se, ajutându-le pe fete. O întâmplare nostimă cu Claudiu și Tomas Ryde, de la meciul cu Danemarca, la mondiale.

”Eram în prelungiri și ne apropiasem la un gol de daneze. Era în picioare lângă mine și i-am spus atunci că simt că o să le batem. El s-a uitat la mine calm și mi-a cerut o sticlă cu apă. I-am dat-o, iar imediat după aceea fetele noastre au făcut o recuperare, contraatac și au egalat. Am explodat de bucurie, am sărit și i-am dat două palme pe spate de l-a durut două zile”, povestește cu mult umor Claudiu.

L-am rugat să ne spună și povestea fotografiei de mai sus (realizată de Marius Ionescu), apărută în decembrie, în ediția online a Gazetei Sporturilor.

”Tocmai se terminase meciul cu Danemarca, iar eu alergam bezmetic cu vreo doi stewarzi după mine, fiindcă intrasem și în terenul danezelor, unde teoretic n-aveam voie. Când am ajuns lângă fetele noastre, erau adunate, îmbrățișate, doar Cristina Neagu stătea separat, părând că nu realizează încă performanța reușită. A fost o reacție de moment a mea, așa am simțit atunci, am apucat-o de picioare și am ridicat-o în aer pe cea mai bună handbalistă din lume.”

Pe perioada activității la loturi, a mai fost și colaborarea cu CSM Bacău 2010, încheiată brusc și nu tocmai elegant de către club. Claudiu nu vrea, însă, să vorbească despre asta.

”Eu vreau doar să mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, mi-au întins o mână de ajutor. Printre ei se numără Dan Costin, Florin Oancea și Adrian Ionescu, plus colegii de la Vâlcea. În rest, încerc să învăț câte ceva de la toată lumea cu care lucrez.”

Acesta este Claudiu. Claudiu Mărășteanu, din Bacău. Un om modest, care a acceptat cu greu ideea unui material care să-l aducă în centrul atenției. În spatele marilor performanțe stau, însă, mulți eroi care rămân, de cele mai multe ori, anonimi. Unul dintre ei este Claudiu. Un băiat de pus la rană. Și la propriu și la figurat.

2 comentarii la „Povestea lui Claudiu – băcăuanul care merge la Rio”

  1. In anii ’80 nu erau banci in Sala Sporturilor, ci scaune individuale, ca si acum. Din cate tin minte, niste scaune albastru-deschis, care s-au decolorat in timp si care aveau chiar sezut rabatabil. La oficiala parca erau unele tapitate, ca la cinema. Am fost si eu la celebrele meciuri cu Spartak Kiev (copil fiind, eram luat de un vecin microbist) si nu prea puteam sta alaturi de el tocmai pt ca biletele erau cu loc si pe acel scaun nu incapeau 2 persoane. Era foarte bine daca prindeam loc pe scari. Ce vremuri !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.