Nu renunță la play-off / Farul Constanța – Sport Club Bacău 1-2 (0-0)

Sport Club Bacau - CS Balotesti 22Fotbaliștii băcăuani nu renunță la calificarea în play-off, au arătat asta marți seara, pe malul mării, în partida cu Farul Constanța. Echipa pregătită de Cristi Popovici s-a impus pe merit, după ce a întors rezultatul într-un singur minut, avându-l pe mezinul Alex Corban (foto) în prim-plan. Prima repriză a fost una fără goluri, cu două mari ocazii irosite de Cătălin Vraciu, în minutele 28 și 33. Constănțenii au deschis scorul în minutul 51, contrar cursului jocului,  atunci când Miron a respins centrarea lui Tigoianu până la Pătulea, iar atacantul Farului a reluat în plasă din 8 metri. Băcăuanii au avut două minute de grație, 65-66, în care au înscris golurile care le-au adus victoria. Mai întâi, Corban l-a găsit, cu o pasă inspirată, liber pe Vraciu la 11 metri, iar vârful oaspeților a egalat cu un șut lângă bară. Nici nu s-a repus bine mingea de la centru și balonul a ajuns la Corban în colțul careului mare al adversarilor, iar mezinul băcăuanilor a înscris cu un șut în diagonală. Scorul putea fi chiar mai mare, dacă arbitrul Buși dicta penalty la hențul clar comis de Popa în minutul 72, și dacă Sahru nu rata singur cu Negrilă, în minutul 88.

”Consider că am am obținut o victorie absolut meritată, dacă ținem cont de cele două mari ocazii pe care le-am ratat în primele 45 de minute, după care am controlat repriza a doua. Este o victorie importantă pentru noi, care ne menține în lupta pentru locul 6, ultimul care asigură calificarea în play-off”, a declarat antrenorul Cristian Popovici.

Farul: Negrilă – Ţăranu, Fl. Popa, Fl. Pătraşcu, D. Bratu – V. Munteanu (74 Băjan), Ad. Ionescu,Vezan (74 Milea), Tigoianu – C. Neagu, Pătulea (81 S. Chiţu). Antrenor: Constantin Gache.

SC Bacău: Miron – Mihălăchioae, Burcă, Masella (78 Belecciu), Giurgiu – Ursu – Corban (86 Sahru), Adăscăliţei, Dumitriu, Drugă (90+1 Nemţanu) – Vraciu. Antrenor: Cristian Popovici.

Sâmbătă, de la ora 11, Sport Club Bacău joacă pentru ultima oară pe teren propriu în sezonul regulat, în compania Ceahlăului Piatra Neamț.

Clasament Liga a II-a, seria I

3 comentarii la „Nu renunță la play-off / Farul Constanța – Sport Club Bacău 1-2 (0-0)”

  1. Regulamentul sistemului Play-off şi Play-out pentru sezonul competiţional 2015/2016 al Ligii 2 din România !
    Liga 2, la noi.
    Sistemul competiţional va păstra, în linii mari, formatul care a fost folosit şi în campionatul precedent, adică un sezon regulat, urmat de play-off şi play-out. Principalele modificări au fost aduse în ceea ce priveşte promovarea şi retrogradarea, dar şi numărul de puncte cu care se va intra în a doua fază a competiţiei. Din ediţia 2016-2017, eşalonul secund va rămâne cu o singură serie, de 22 de echipe. Din acest motiv, la finalul actualei ediţii de campionat, vor retrograda 11 echipe.
    Vor retrograda 11 echipe.
    Primele echipe care vor retrograda în eşalonul al treilea vor fi ocupantele locurilor 13 şi 14 de la finalul sezonului regulat. Primele şase echipe din clasament vor evolua în play-off, în timp ce ocupantele locurilor 7-12 se vor duela în play-out. La finalul play-out-ului, ultimele trei clasate (echivalentul poziţiilor 10-12) vor retrograda direct. În plus, ocupantele locului al treilea în play-out-ul celor două serii (echivalentul locului 9) vor disputa un meci de baraj, în urma căruia învinsa va retrograda în Liga 3.
    Trei echipe au posibilitatea să promoveze din Liga 2
    În ceea ce priveşte promovarea, ca şi în sezonul precedent, câştigătoarele play-off-ului vor urca în Liga 1 direct. Principala modificare apare în ceea ce priveşte echipele care vor termina pe locul al doilea în cele două serii. Acestea vor disputa mai întâi un baraj în două manşe, tur şi retur, învingătoarea urmând a se duela cu ocupanta locului 12 din Liga 1, pentru a se stabili ultima echipă care va evolua în ediţia 2016-2017 a primului eşalon.
    Se intră în play-off şi play-out cu jumătate din punctele sezonului regulat
    O altă schimbare importantă a avut loc în ceea ce priveşte punctajul cu care se va începe faza a doua a campionatului. Astfel, toate echipele calificate în play-off şi play-out VOR CONTINUA DOAR CU JUMATATE DIN PUNCTELE OBTINUTE IN SEZONUL REGULAT, în meciurile disputate cu grupările clasate pe locurile 1-12. În cazul în care există echipe cu un număr de puncte impar, se va face rotunjirea în plus.
    Datele de disputare ale etapelor sezonului regulat, care va începe pe 29 august, vor fi aprobate în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

  2. ROAF, ian. 2016:
    „Dacă două sau mai multe echipe acumulează acelaşi număr de puncte după ce au jucat toate meciurile programate în campionat, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:
    a) numărul mai mare de puncte obţinute în jocurile directe disputate între echipele aflatela egalitate de puncte;
    b) golaverajul mai bun în jocurile directe;
    c) numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe;
    d) numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe;
    e) golaverajul general mai bun (diferenţa între golurile marcate şi primite în toate jocurile din campionat);
    f) numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat;”
    Cu Berceniul si Buzaul, Bacaul nu e in avantaj…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.