Handbal, juniori I / Victorie categorică în ultima etapă a sezonului regulat

CSSM Bacau - LPS Piatra Neamt 11Handbaliștii juniori I de la CSSM Bacău au încheiat sezonul regulat cu 12 victorii din tot atâtea partide, 515 goluri marcate și 313 primite. Sâmbătă, echipa băcăuană s-a impus la scor pe terenul ultimei clasate din seria A, LPS Onești, scor 57-16 (27-6). Băcăuanii au evoluat în alcătuirea: Vlăduț Rusu, Mihai Rusu – Dragoș Hanțaru (15 goluri), Ionuț Atănăsoaei (8), Ionuț Broască (7), Alexandru Ionescu (7), Maxim Oancea (7), Laurențiu Suciu (4), Răzvan Drăgan (4), Bogdan Dima (3), Răzvan Totir (2), Răzvan Dodiță. Antrenori: Ionel Gîrlescu și Valeriu Rugină.

Primul turneu de sală al juniorilor I va avea loc în perioada 14-17 aprilie. Până atunci, internaționalii de juniori din echipa băcăuană vor participa la o acțiune a lotului național, din 21 martie până pe 10 aprilie. Juniorii II de la CSSM Bacău vor disputa al doilea turneu de sală la Roman, între 18 și 20 martie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.