Fotbal / Sport Club Bacău și-a prezentat noutățile din lot

Conferinta presa SC BacauDivizionara secundă Sport Club Bacău și-a prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, jucătorii veniți în pauza de iarnă: Alessandro Masella, Alex Giurgiu, Alex Belecciu și Adrian Gheorghiu. “M-am reîntors cu emoție la Bacău. Am plecat de aici acum zece ani, când echipa era tot în liga secundă. Am ales cu sufletul, m-am întors acasă”, a declarat Gheorghiu, care a jucat în prima ligă la FC Vaslui și Ceahlăul Piatra Neamț. ”Sunt fericit că sunt la SC Bacău, unde am fost primit foarte bine”, a punctat italianul Alessandro Masella, care a mai evoluat la Ceahlăul Piatra Neamt. “La Bacău am găsit un grup foarte unit”, a precizat Alexandru  Giurgiu, fotbalist care a fost în curtea Astrei Ploiești și a Unirii Alba Iulia. Reîntors la echipa pregătită de Cristi Popovici, fundașul Alexandru Belecciu a spus: ”Mă bucur că am ajuns la SC Bacău”.

Sâmbătă, de la ora 11, gruparea băcăuană va evolua acasă, pe stadionul ”Letea”, în compania fostei campioane, Oțelul Galați. “Nu pot să spun foarte multe despre Oțelul. Știm doar că au activitatea suspendată până pe 25 februarie. Nu știm dacă vin sau nu vin sâmbătă, dar am înțeles că au mai rămas 5-6 jucători din vechea echipă. Este misiunea mea să mobilizez echipa pentru jocul de sâmbătă, pentru că obiectivul nostru este să jucăm în play-off, iar cele trei puncte sunt extrem de importante”, a declarat antrenorul principal Cristi Popovici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.