Handbal, juniori / Victorii pe linie pentru echipele băcăuane

CSSM Bacau - LPS Focsani 3Toate cele patru echipe băcăuane de juniori au evoluat pe teren propriu, în cadrul etapelor programate în acest week-end. Juniorii III au avut penultima etapă a sezonului regulat. CSS Bacău a primit vizita formației LPS Buzău, care învinsese, la începutul săptămânii lidera CSSM Bacău. Prima repriză a fost echilibrată (16-14), băcăuanii fiind ținuți în joc de evoluția foarte bună a lui Cosmin Bidașcă, autor a 10 goluri în primele 25 de minute. Elevii profesorului Marius Căpușă s-au desprins în repriza secundă, pe fondul intervențiilor portarului Rareș Uricaru, au avut 24-16 în minutul 39, finalul fiind lipsit de emoții, rezultat 28-24. CSS Bacău: Rareș Uricaru, Luis Ștefan – Cosmin Bidașcă (12), Florin Bădică (7), Dan Andor (3), Vlad Băisan (3), Mihai Turcu (2), Alexandru Ludu (1), Denis Dârlău, Adrian Ciobanu, Daniel Irimia, Tiberiu Kerekes, Claudiu Doagă, Vlad Tirișcă. Antrenor: Marius Căpușă.

Juniorii III de la CSSM Bacău au evoluat în compania ultimei clasate din seria B, LPS Focșani, de care au trecut cu 24-16. După o primă repriză echilibrată (11-9), în partea a doua a jocului băcăuanii s-au desprins, având, ca de obicei, în Rareș Stănică cel mai bun marcator. Antrenorii Eusebiu Tancău și Gabriel Armanu i-au utilizat pe: Alin Tancău, Mihai Farcaș – Rareș Stănică (9), Andrei Farcaș (4), Ștefan Vîță (4), Tudor Bibire-Ghenadi (4), Darius Bran (2), Vlad Balan (1), Răzvan Armanu, Marian Vizitiu, Albert Balaș, Daniel Călian, Robert Asavastei-Pristavu, Eduard Ichim. În ultima etapă a sezonului regulat, CSSM Bacău va sta, în timp ce CSS Bacău va avea ocazia de a trece pe primul loc, jucând pe terenul ultimei clasate, LPS Focșani.

Sezonul regulat al juniorilor I a programat penultima etapă, în cadrul căreia CSSM Bacău primit replica formației LPS Piatra Neamț, într-un duel al foștilor antrenori ai Științei Municipal Dedeman, Gabriel Armanu și Stelian Bursuc. A fost un meci spectaculos, în care apărările au fost de timp șvaițer, fapt ce a condus la marcarea a nu mai puțin de 85 de goluri. Revenit după o accidentare, Dragoș Hanțaru a fost MVP-ul partidei, în timp ce Laurențiu Suciu a revenit și el după o mai lungă absență, cauzată tot de o accidentare. Rezultat final, CSSM Bacău – LPS Piatra Neamț 49-36 (25-16), băcăuanii evoluând în alcătuirea: Vlăduț Rusu, Mihail Taraș – Dragoș Hanțaru (13), Ionuț Atănăsoaei (5), Andrei Totoi (5), Răzvan Pușcuță (5), Robert Cojocaru (4), Maxim Oancea (3), Răzvan Dodiță (3), Răzvan Drăgan (3), Andrei Drăgan (2), Alexandru Ionescu (2), Andrei Iștoc (2), Răzvan Totir (1), Bogdan Dima (1), Laurențiu Suciu. De remarcat prezența, în echipa băcăuană, a 5 juniori II. CSSM Bacău are 11 victorii din tot atâtea posibile, iar în utlima etapă a sezonului regulat (12 martie), va juca în deplasare, la LPS Onești.

Campionatul juniorilor II a programat duminică ultima etapă a sezonului regulat, în care CSSM Bacău a jucat acasă cu penultima clasată, LPS Vaslui. Băcăuanii au avut un început mai ezitant, fiind conduși cu 3-1 în minutul 4 și cu 5-4 în minutul 8, dar s-au desprins între minutele 14 și 20, când au marcat de 9 ori la rând, ducând scorul la 18-6. În cele din urmă, a fost 42-18 (22-10), antrenorul Gabriel Armanu folosind următorii jucători: Ovidiu Screniuc, Alexandru Păcuraru, Răzvan Brînduș – Andrei Drăgan (9), Andrei Iștoc (6), Robert Cojocaru (4), Alexandru Derlă (4), Răzvan Pușcuță (4), Ștefan Gherasim (3), Ionuț Vamanu (3), Eduard Iordachi (2), Andrei Totoi (2), Alexandru Tărcuță (2), Dragoș Dragomir (1), Alex Brezan (1), Marius Grădinaru (1). CSSM Bacău încheie sezonul regulat cu 12 victorii din 12 meciuri, pregătindu-se acum pentru cele două turnee de sală, primul urmând să aibă loc în perioada 3-6 martie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.