Handbal feminin, Divizia A / Știința Bacău – HCF Piatra Neamț 30-39 (11-20)

Stiinta Bacau - HCF Piatra NeamtHandbalistele de la Știința Bacău au pierdut fără drept de apel derby-ul regional cu HCF Piatra Neamț, la capătul unei noi evoluții șterse. Este adevărat că au avut parte și de un arbitraj care a greșit doar împotriva lor, însă la această diferență de scor n-ai  cum să invoci acest lucru. De altfel, au fost destule momente în care echipa pietreană, cu 9 junioare în lot și cu antrenorul Dan Valentin în tribună (suspendat), a avut o viteză în plus. Să notăm că golgetera partidei e o junioară crescută la Tescani de profesorul (de română) Florin Romanescu, este vorba de Simona Miron (născută în 1998). Din păcate, decana de vârstă a oaspetelor (Diana Stan) s-a dovedit a fi și lipsită de cel mai elementar bun simț, adresându-i cuvinte injurioase antrenorului băcăuan Costel Oprea, fără ca arbitrii Băbău și Roibu să ia vreo măsură. Desprinderea decisivă a formației pietrene s-a petrecut în prima repriză, între minutele 16 și 25, când băcăuancele n-au înscris niciun gol, iar scorul a devenit 8-16, după 5 goluri consecutive ale oaspetelor.

Știința: Miholcă, Ivanov, Uricaru – Ciurariu (11 goluri), Verșescu (7), Faig (6), Croitoriu (2), Bucă (2), Rău (1), Zaharescu (1), Țocu. Antrenori: Costel Oprea și Constantin Hornea.

HCF: Bejan, Manolache – Miron (12), Stan (11), Dorneanu (4), Roșca (4), Marian (3), Molnar (2), Oancea (1), Hrițcu (1), Rotaru (1), Balint. Antrenor: Dan Valentin.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.