Handbal masculin / Băcăuanii au avut o evoluție bună în testul cu HC Dobrogea Sud

HC Dobrogea Sud - CSSM BacauCSSM Bacău a jucat joi dimineață, la Constanța, o partidă de verificare în compania liderei seriei A din eșalonul secund, HC Dobrogea Sud. Echipa băcăuană a făcut deplasarea în formulă restrânsă, cu doar 11 jucători (din care 3 portari), din cauza accidentărilor (Juverdianu, Cotinghiu, Câmpan, Uruianu), însă a avut o evoluție remarcabilă. După ce, la pauză, scorul a fost egal (21-21), constănțenii s-au impus în final cu 41-39. Pentru CSSM Bacău au jucat portarii Tamaș, Bobeică și Freiwald, precum și jucătorii de câmp Ciubotariu, Moisă, Gal, Buinenko, Liță, Dumitriu, Rață și Popia. Despre partidă, antrenorul Bogdan Voica ne-a spus: ”Sunt mulțumit de felul în care ne-am prezentat, în condițiile în care am fost într-o formulă restrânsă. Sunt satisfăcut de joc, iar băieții noștri și-au arătat încă o dată potențialul, confirmând că evoluția din campionat, de la Constanța, n-a fost o întâmplare. Spre deosebire de alte jocuri, am evoluat foarte bine în atac, dar am comis greșeli copliărești pe faza de apărare. Până la urmă, diferența a fost făcută de experiența adversarilor, însă remarc linia noastră de 9 metri pentru faptul că, pe faza de atac, am avut multe acțiuni foarte bune, atât individuale, cât și colective. Cert este că astfel de meciuri îi ajută foarte mult pe tinerii noștri jucători”.

Și managerul constănțenilor, Ionuț Rudi Stănescu, a avut cuvinte de laudă la adresa echipei băcăuane. ”Știința are o echipă bună și parcă joacă din ce în ce mai bine. Sincer, cred că și noi, și băcăuanii am fi fost între primele patru clasate din Liga Națională”, a declarat Stănescu pentru cotidianul constănțean Telegraf. CSSM Bacău nu va juca în acest week-end, partida cu CSU Târgoviște fiind amânată din cauza accidentului rutier suferit de dâmbovițeni pe 15 noiembrie, când 3 handbaliști au decedat. Pe 5 decembrie, băcăuanii ar fi trebuit să joace în deplasare, la ACS HD Teleorman Alexandria, însă această echipă s-a retras din campionat. În aceste condiții, gruparea pregătită de Bogdan Voica va mai juca abia pe 13 decembrie, în ultima etapă a turului, pe teren propriu, cu HC Buzău 2012.

Foto: www.telegrafonline.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.