Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Târgoviște 0:3 (25-27, 13-25, 24-26)

Stiinta Bacau - CSU Medicina Tirgu Mures 14Prin bunăvoința tandemului instituțional letal pentru sportul băcăuan, alcătuit din ISUJ și DJST, voleibalistele de la Știința au ajuns să joace pe teren neutru (mai rău decât în deplasare), la Piatra Neamț, derby-ul cu vicecampioana CSM Târgoviște. ”Desigur că a contat și asta, dar aș fi ipocrit să spun că de asta am pierdut. Categoric nu din cauza asta”, ne-a declarat profesorul Florin Grapă. Echipa băcăuană a pierdut în trei seturi, după un meci în care niciuna din faze n-a mers la parametrii optimi.

Primul set a avut o palpitantă evoluție a scorului. CSM Târgoviște a intrat cu avantaj minim la primul time-out tehnic, după care băcăuancele au trecut pentru prima dată la conducere la 10-9, după un atac al Cristinei Cazacu. S-a făcut apoi 14-12 pentru Știința pe serviciul Irinei Radu, ”oaspeții” au cerut time-out și au punctat de 4 ori consecutiv, în condițiile în care atacul băcăuan n-a reușit să pună mingea jos. Finalul de set le-a găsit pe ”studente” în avantaj cu 23-21 și 24-23, însă târgoviștencele au revenit și au câștigat setul în prelungiri, după un fileu atins de Cazacu.

Setul secund a fost un dezastru pentru ”studente”,  a căror evoluție a suferit la toate capitolele. Cu o preluare slabă, un atac care cu greu a pus mingea jos și cu un serviciu care n-a pus mari probleme, echipa băcăuană a pierdut parțialul al doilea fără drept de apel. În setul al treilea, Știința a întors de la 1-4 la 6-4 pe serviciul bun al Crinei Bălțatu, însă ea a fost singura care a pus probleme la acest capitol. Diferența de 2 puncte pentru băcăuance s-a menținut până spre final, la 24-22, după care, pe fondul preluării deficitare, după două atacuri greșite de Cristina Cazacu și un block-out reușit de Collar, CSM Târgoviște a închis partida.

”Îmi pare rău pentru acest rezultat, mă așteptam la mai mult și eu nu cred că asta e valoarea noastră. Seturile 1 și 3 n-au fost câștigate de Târgoviște, ci pierdute de noi, pe mâna noastră”, ne-a spus antrenorul principal al echipei băcăuane. Pentru Știința Bacău (care rămâne pe locul 5, cu 11 puncte, la 6 puncte de locul 4) urmează un alt joc extrem de dificil, pe terenul campioanei Volei Alba Blaj, vineri, de la ora 17.15.

În partida disputată luni seara, în Sala Polivalentă II din Piatra Neamț, Știința Bacău a evoluat în alcătuirea: Sabina Moisa (Lorena Ciocian), Claudia Gavrilescu (Alexandra Badea), Tatiana Lupu, Denisa Rogojinaru, Cristina Cazacu, Irina Radu (Crina Bălțatu, Ioana Baciu), Mihaela Albu – libero.

Un comentariu la „Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Târgoviște 0:3 (25-27, 13-25, 24-26)”

  1. Dupa cum mai spuneam,ajungem o echipă de pluton.fără vlaga,fără idei de joc. Nu vine nimic de pe banca,nu remediem din mers.cam jalnic si cam fără viitor.totusi,Hai Stiinta !!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.