Volei, junioare / CSS Bacău a ocupat locul 2 la Cupa Dunării

CSS Bacau - LPS Unic Piatra Neamt 8Voleibalistele junioare de la CSS Bacău, pregătite de profesorul Traian Șnel, au participat, la finele săptămânii trecute, la Cupa Dunării, competiție ce a avut loc la Galați. Turneul s-a desfășurat în sistem ”Final 4”, echipa băcăuană câștigând în semifinale cu junioarele de la CSM Danubiu Tulcea, scor 3-2. În finală, CSS Bacău a jucat împotriva gazdelor de la CSU Galați (Divizia A2), în fața cărora a pierdut onorabil, cu 2-3. ”Sunt mulțumit de comportarea fetelor noastre la acest turneu, mai ales că am întâlnit adversari puternici. Multe din junioarele de la Tulcea vor juca în Divizia A2 la Galați, în timp ce la echipa gazdă a evoluat, de exemplu, Chirilov, care a făcut parte din lotul României la europene”, ne-a declarat antrenorul Traian Șnel. CSS Bacău va debuta în Divizia Junioare duminică, în deplasare, la CS B.P. Hașdeu Buzău.

Lotul echipei băcăuane:Isabela Demșa, Karina Gorbe, Cezara Stanciu, Alexandra Cucu, Mădălina Boboc, Laura Pupăză, Alexandra Bacoiu, Oana Popescu,, Mădălina Iacobuță, Crina Bîrgu, Rafaela Toma, Andreea Ghiurcă, Alexandra Răucă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.