Bogdan Voica: ”Unele greșeli copilărești au dus la rezultatul de egalitate”

Bogdan VoicaRep.: Supărat de rezultat ?

Bogdan Voica: Da, e normal să fiu supărat, deoarece a fost un meci greu pentru nivelul la care ne aflăm și, cu toate astea, l-am avut în mână, însă s-a întâmplat să scoatem un meci egal. Nu știu pe seama cui să pun acest rezultat, n-aș merge pe seama lipsei de experiență. Cu toată lipsa de experiență, am putut să conducem în majoritatea timpului, am avut meciul în mână, numai că unele greșeli copilărești au făcut ca meciul să se termine la egalitate.

Rep.: Meciul de azi a mai arătat o dată necesitatea completării lotului pe aripa dreaptă ?

B.V.: Da, am spus întotdeauna că acolo suntem puțin mai nevoiași, suntem în piuneze. Acum, e greu să acoperim, dar sper pe viitor să acoperim golurile de acolo. Astăzi, postul de extremă dreapta și-a făcut parțial treaba, numai că, în unele momente cheie, chiar decisive, am greșit copilărește. Nu vreau să dau vina în exclusivitate acolo, vina e a noastră, a tuturor, cu toții am greșit, dar acolo trebuie completat.

Rep.: A fost un meci peste nivelul eșalonului secund ?

B.V.: Nu știu, asta o las la aprecierea altora, dar, una peste alta, a fost un meci de angajament.

Rep.: Mai sunt trei etape până la următorul derby, de la Constanța. Unde crezi că trebuie să lucrezi mai mult ?

B.V.: La toate capitolele e de lucrat, dar aș spune că la linia de 9 metri. Azi am fost lipsiți și de singurul inter dreapta stângaci, Uruianu, iar asta s-a simțit oarecum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.