Trăiască blocajul / Știința Bacău – CSM București 3:1 (26-24, 23-25, 29-27, 25-16)

Stiinta Bacau - CSM BucurestiȘtiința Bacău și-a valorificat avantajul terenului propriu și a câștigat cel de-al treilea meci din finala mică a campionatului. Nu a fost, însă, deloc ușor, primele trei seturi terminându-se pe muchie de cuțit, după spectaculoase răsturnări de situație. Principala armă a gazdelor a fost blocajul, cu care s-au făcut nu mai puțin de 20 de puncte, multe din ele în momente critice. În schimb, elevele lui Florin Grapă au greșit 15 servicii, iar procentajul de reușită la atacuri a fost de 31%.

Setul 1

Știința a început în trombă, a condus cu 9-2, însă oaspetele au revenit pe serviciul Kamenovei și au egalat la 11. CSM a intrat cu două puncte avans la al doilea time-out tehnic, dar gazdele au întors și au condus cu 19-17, iar Stefano Micoli a cerut timp de odihnă. Echipa bucureșteană a avut 24-22, dar băcăuanele au punctat de două ori consecutiv, după blocaje la Yaneva și Bacșiș, pentru ca, după aceea, un atac al Irinei Radu să închidă setul.

Setul 2

A fost rândul CSM-ului să înceapă în trombă și, profitând de faptul că atacul băcăuan punea cu mare greutate mingea jos, echipa oaspete s-a desprins treptat, conducând cu 19-11. Știința a început o formidabilă cursă de urmărire, reușind chiar să ia conducerea cu 23-22, dar bucureștencele au fost mai inspirate pe final de set, pe care l-au câștigat după un atac în aut al Irinei Radu.

Setul 3

A fost cel mai disputat și mai spectaculos parțial al partidei. Cele două echipe au mers cap la cap până spre final, când, pe serviciul coordonatoarei Takagui, CSM București s-a desprins la 24-21 și se părea că va lua conducerea la seturi. N-a fost să fie așa, băcăuanele au egalat după un as al Alexandrei Sobo (sărbătorita zilei, căreia îi urăm ”La Mulți Ani” și pe această cale) și un blocaj la Yaneva. Au urmat nu mai puțin de 12 puncte, care mai de care mai lungi și mai spectaculoase, Știința închizând setul cu un nou blocaj.

Setul 4

A fost, practic, fără istoric, oaspetele lăsând impresia că au căzut psihic după ce au pierdut un set pe care l-au avut în mână. Băcăuanele s-au desprins la 6-2 pe serviciul Tatianei Lupu și aveau 8 puncte la al doilea timp tehnic. A fost suficient pentru victorie, fiindcă oaspetele n-au mai avut forța să revină.

Scorul general este acum de 2-1 pentru CSM, iar meciul al patrulea va avea loc duminică, de la ora 17, tot la Bacău. Să sperăm într-un joc măcar la fel de spectaculos cum a fost cel de sâmbătă.

Știința Bacău: Denisa Rogojinaru (15 puncte), Alexandra Sobo (15), Ioana Baciu (13), Tatiana Lupu (9), Sabina Moisa (4) ,Crina Bălțatu (1), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Irina Radu (12), Yuliya Stoyanova (4) și Olena Novgorodchenko. Antrenor: Florin Grapă.

CSM București: Roxana Bacșiș (16 puncte), Kremena Kamenova (15), Eva Yaneva (11), Claudia Gavrilescu (8), Georgiana Faleș (7), Ana Tiemi Takagui (2), Marina Vujovic – libero. Au mai jucat: Krystle Esdelle (5), Jasna Maystorovic (2), Luminița Trombițaș și Cristina Cazacu. Antrenor: Stefano Micoli.

6 comentarii la „Trăiască blocajul / Știința Bacău – CSM București 3:1 (26-24, 23-25, 29-27, 25-16)”

    1. Fiindcă noi am luat locul celor de la CSM Târgoviște (mai slab clasată decât CSM București în sezonul regulat).

Lasă un răspuns la Costin Alexandrescu Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.