La pas / Știința Bacău – CSM Târgoviște 3:0 (25-13, 25-19, 25-14)

Stiinta Bacau - CSM Targoviste 1Campioana României a debutat cu dreptul în semifinalele Diviziei A1, impunându-se mai ușor decât era de așteptat în fața celor de la CSM Târgoviște. Într-un meci în care antrenorul Florin Grapă n-a făcut nicio schimbare, voleibalistele băcăuane și-au dominat adversarele la toate capitolele și au avut nevoie de numai 69 de minute pentru a-și trece în cont victoria.

După cum arată și scorul, primul set n-a avut practic istoric. Gazdele, cu un serviciu care le-a pus în dificultate pe adversare și cu Harelik în formă bună, au condus în permanență (3-0, 8-4, 16-9, 21-10) și au câștigat categoric. Setul secund a avut o altă față, serviciul băcăuanelor n-a mai funcționat la aceiași parametri, iar apărarea oaspetelor s-a remarcat până la al doilea time-out tehnic, când CSM Târgoviște avea 4 puncte avans. Știința a revenit însă și, de la 18-19, a punctat de 7 ori consecutiv pe serviciul Anastasiei Harelik. Setul al treilea a început cu 4-0 pentru campioane pe serviciul Tatianei Lupu, după care târgoviștencele au mai avut o singură zvâcnire, apropiindu-se la 10-11. De aici, pe teren a fost doar Știința, cu Baciu și Rogojinaru principale guri de tun, echipa pregătită de Florin Grapă obținând o victorie clară și meritată.

Știința Bacău: Ioana Baciu (14 puncte), Denisa Rogojinaru (14), Anastasya Harelik (10), Alexandra Sobo (9), Tatiana Lupu (7), Sabina Moisa (2), Mihaela Albu – libero. Antrenor: Florin Grapă.

CSM Târgoviște: Lola Arslanbekova (9 puncte), Sara Klisura (7), Gwendolyn Rucker (6), Diana Calotă (3), Alexandra Trică (3), Bianca Moldovan (3), Suzana Cebic – libero. Au mai jucat: Sorina Marian (1), Marta Siwka, Stanija Maletic. Antrenor: Dragan Nesic.

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.