Volei, Divizia Cadete / CSS Bacău și-a luat revanșa în fața Botoșaniului

CSS Bacau - Penicilina Iasi  2

CSS Bacău își ia revanșa în fața celor de la CSS Provolei Botoșani. În ultima etapă a fazei interjudețene a campionatului național de cadete, CSS Bacău a întâlnit în derby-ul seriei pe CSS Provolei Botoșani de care a reușit să treacă cu 3-1 (25-18; 25-18; 20-25; 25-16) luându-și astfel o frumoasă revanșă față de înfrângerea din tur.
„Ne-am fi dorit o victorie cu 3-0 care ne-ar fi adus pe primul loc, dar chiar dacă am rămas pe locul 2 sunt foarte mulțumit de evoluția fetelor mele care au respectat aproape perfect indicațiile tactice și felul în care ne-am pregătit la antrenamentele din săptămâna precedent. Am întâlnit un adversar valoros cu multe fete de reală perspectivă care a și fost singurul adversar ce ne-a pus reale probleme atât la junioare, cât și la cadete”, a precizat antrenorul echipei băcăuane Traian Șnel.
Urmează pentru băcăuance turneul semifinal în perioada 25-29 martie.
Pentru CSS Bacău au evoluat: Isabela Demșa, Alexandra Bacoiu, Rafaela Toma, Mădălina Boboc, Sânziana Tocilă, Alexandra Cucu, Mara Anghel – libero. Au mai jucat: Diana Maftei, Claudia Marchidan, Oana Popescu, Alina Nistor și Crina Bîrgu.

Lasă un răspuns