Minihandbal / Două zile de victorii pentru 190 de copii

Turneu minihandbal ACS Golden Kids, decembrie 2014 (2)

Sâmbătă 19 decembrie și duminică 20 decembrie, ne-am dat întâlnire, după cum am început tradiția anul trecut, în turneul de minihandbal ”SIMBA INVEST is GOLDEN”, susținut prin premii la această ediție și de FEDERAȚIA EUROPEANĂ DE HANDBAL (reprezentată prin Lectorul EHF, Prof. Univ. Dr. Alexandru ACSINTE). Anul acesta Continuă lectura „Minihandbal / Două zile de victorii pentru 190 de copii”

SCM Bacău și-a premiat cei mai buni sportivi și antrenori

Gala campionilor 2014 SCM Bacau 27Sport Club Municipal Bacău a organizat marți, la Ateneu, o ceremonie-maraton, în cadrul căreia și-a premiat cei mai buni sportivi și antrenori din anul ce stă se încheie. Manifestarea a fost prezentată cu șarmu-i caracteristic de directorul clubului, Continuă lectura „SCM Bacău și-a premiat cei mai buni sportivi și antrenori”

Handbal, juniori / Declarațiile antrenorilor după turneul internațional ”Viitorul azi”

Gabriel ArmanuGabriel Armanu (România):Mă bucur că Federația Română de Handbal a acceptat să organizeze turneul la Bacău, ne-am implicat cu toții și, la unison, toate echipele au afirmat că a fost o reușită din toate punctele de vedere: jocuri tari, condiții de cazare și masă Continuă lectura „Handbal, juniori / Declarațiile antrenorilor după turneul internațional ”Viitorul azi””

Handbal, juniori III / CSS Bacău rămâne neînvinsă după trei turnee

CSS Bacau juniori III, noiembrie 2014 3Handbaliștii juniori III de la CSS Bacău au participat, de vineri până duminică, la cel de-al treilea turneu al seriei B, disputat la Tecuci. Băcăuanii au obținut patru victorii din tot atâtea partide, acumulând maximum de puncte după 12 meciuri și consolidându-și Continuă lectura „Handbal, juniori III / CSS Bacău rămâne neînvinsă după trei turnee”

Handbal, juniori / România învinge Polonia și câștigă turneul de la Bacău

Romania - Polonia (1)Ultima zi a turneului internațional ”Viitorul azi”, rezervat handbaliștilor cadeți, a avut parte de două meciuri foarte spectaculoase. În prima partidă a zilei, Ungaria a învins Belarusul cu destule emoții, maghiarii impunându-se în ultimele 10 minute. În jocul care a decis învingătoarea Continuă lectura „Handbal, juniori / România învinge Polonia și câștigă turneul de la Bacău”

Volei feminin, Divizia A1 / SCMU Craiova – Știința Bacău 0:3 (20-25, 16-25, 15-25)

Stiinta Bacau - CSM Targoviste 14Campioana României a obținut o victorie la pas în deplasarea de la Craiova, în ultimul meci al anului 2014. Știința a câștigat fără probleme un joc cu care cei de la Digisport s-au jucat de-a (ne)televizatul, meciul nemaifiind transmis fiindcă cineva n-a mai avut chef Continuă lectura „Volei feminin, Divizia A1 / SCMU Craiova – Știința Bacău 0:3 (20-25, 16-25, 15-25)”

Handbal, juniori / Câștigătoarea turneului ”Viitorul azi” se decide la ultimul joc

Romania - Ungaria cadeti

Ziua a doua a turneului internațional de la Bacău a înregistrat aceleași învingătoare ca în prima zi. După cum era de așteptat, Polonia a învins la scor Belarusul în primul meci al zilei, etalând același handbal modern și organizat. În cea de-a doua partidă de Continuă lectura „Handbal, juniori / Câștigătoarea turneului ”Viitorul azi” se decide la ultimul joc”