Volei masculin, Divizia A2 / Știința Bacău – Rapid București 3-1 (25-14, 25-11, 25-27, 25-19)

Stiinta Bacau - Rapid Bucuresti 3În ultima etapă a turului Diviziei A2 la volei masculin, Știința Bacău a învins pe Rapid București cu scorul de 3-1. A fost un meci frumos, cu destul de puține greșeli neforțate, însă cu multe atacuri în forță, spectaculoase. Primul set a fost condus de la un capăt la altul de către ”studenți”, care nu i-au lăsat pe oaspeți să intre în joc și au câștigat cu 25-14. Cel de-al doilea set a fost câștigat și mai ușor de băcăuani (25-11), aceștia rămânând concentrați și fiind foarte inspirați la blocaj și atac. Al treilea set a început bine pentru oaspeți, care au avut 8-6 la primul time-out tehnic. De aici s-a mers cap la cap până când gazdele s-au desprins la 23-19, însă nu au reușit să își păstreze avantajul și ambiția jucătorilor bucureșteni a făcut ca aceștia să câștige setul cu 27-25. În ultimul set Știința a început puțin mai greu, dar ușor-ușor a reintrat în joc și de la 10-11 au reușit să revină și să câștige setul cu un avans liniștitor, 25-19. De remarcat este pofta de joc pe care au arătat-o jucătorii băcăuani, în frunte cu Bogdan Nan și Codrin Cernov, ultimul dintre aceștia excelând la blocaj. 

Știința Bacău: Bogdan Nan (21 puncte), Andrei Sărăcuțu (16), Vlad Negrean (14), Codrin Cernov (12), Andrei Gal (10), Radu Predescu (2), Andrei Ursache – libero. Au mai jucat: Roberto Lazăr (7), Cosmin Matei (1) și Bogdan Nemeș. Antrenori: Cornel Păduraru și Eusebiu Țurcanu. 

Rapid București: Alexandru Mihărtescu (12), Gabriel Cozaru (8) ,Theodor Frâncu (6), Costinel Smărăndache (6), Gabriel Badea (4), Eduard Popescu, Alexandru Pătrașcu – libero. Au mai jucat: Mihai Constantin (3), Constantin Arsene și Costin Stan. Antrenor: Aurel Ioniță.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.