Volei feminin, Champions League / Declarații după Nantes VB – Știința Bacău 3:0

Nantes VB - Stiinta Bacau 10Chiar dacă protocolul CEV prevede ca antrenorii și căpitanii ambelor echipe să acorde câteva momente presei la finalul partidei, reprezentanții echipei noastre nu au prezentat niciun interes pentru reprezentanții media din Franța. Atât antrenorul Florin Grapă, cât și căpitanul Denisa Rogojinaru au așteptat preț de minute bune, fără a fi solicitați de nimeni. Asta, în timp ce toate jucătoarele gazdelor erau abordate de presă oriunde în sală. În schimb, la mai bine de o ora după terminarea partidei, în timp ce delegația băcăuană se afla la masă, ofițerul de presă al echipei franceze l-a abordat din senin pe secundul Aurel Cazacu, cerându-i o singură frază care să rezume impresia lui asupra meciului. ”Nu e un interviu, nu am nicio întrebare, spuneți-mi doar cum vi s-a părut meciul într-o singură frază!”. Site-ul nostru vă prezintă în exclusivitate impresiile antrenorului băcăuan, precum și ale căpitanului echipei.

Denisa Rogojinaru: ”Echipa din Nantes a jucat bine în această seară. Din păcate, noi am reușit să ne ridicăm la nivelul jocului doar în setul doi. Atunci nu am reușit să câștigăm setul, am căzut puțin psihic și nu am reușit să ne mai revenim. Cred că totul s-a jucat în momentele finale ale setului al doilea, fiindcă, dacă am fi egalat, altfel ar fi fost cursul meciului. Probabil că la retur situația va fi diferită. De altfel, eu cred că, dacă eram pe terenul nostru, am fi câștigat setul doi. În momentul de față, cel mai important pentru noi este să păstrăm o constanță în joc și să eliminam aceste fluctuații.” 

Florin Grapă: ”E greu să mai spui ceva după un astfel de meci. E clar că ceva trebuie regândit la echipă. Rămâne de văzut ce. Având în vedere cum s-a terminat setul doi, nu e nicio mirare în ce privește desfășurarea ultimului set. Eu îmi mențin însă părerea că echipa de anul acesta e mai bună decât cea de anul trecut. Trebuie însă să schimb ceva și rămâne de vazut ce.” 

Sylvains Quinquis: ”Am încercat să blocăm cât se poate de mult atacurile echipei din Bacău, să le epuizăm din punct de vedere fizic. Am observat că nu e genul de echipă căreia îi plac punctele lungi, disputate. Am cerut angajament și răbdare din partea fetelor în defensivă. Apoi, aspectul ofensiv, este similar echipei din Baku, astfel că știam ce e de făcut. Nu a fost ușor pentru noi, cu atât mai mult cu cât, înaintea meciului, am aflat că Els Vandesteene nu poate participa. Astfel, am încercat cât se poate de repede să o pregătim pe Dolezalova să evolueze pe postul lăsat liber. Le-am spus fetelor în vestiar, înainte de meci, că este unul din momentele dificile, dar că acum e momentul să arătăm că suntem o echipă. Sunt mândru de echipă și de faptul că am luat cele trei puncte.” 

Angie Bland: ”Nu mă așteptam să fie atât de ușor la final. Cred că setul doi a fost decisiv în această partidă. Am încercat să punem presiune pe liberoul român, chiar dacă și noi am suferit la preluare în setul secund, pe serviciile numărului 2 (n.r. Denisa Rogojinaru). Această victorie ne dă încredere în perspectiva următoarelor meciuri, cu atât mai mult cu cât, peste doua săptămâni, primim vizita celor de la Fenerbahce. Cu aceste patru puncte putem pregăti în liniște deplasarea din ianuarie în România, fiindcă acum presiunea este pe umerii Științei.”

Un comentariu la „Volei feminin, Champions League / Declarații după Nantes VB – Știința Bacău 3:0”

  1. Domnule profesor sper se gasiti acel ceva ce trebuie schimbat pentru confirma ca avem o echipa mai buna decat anul trecut. Daca nu, totusi echipa de anul trecut a fost mai buna.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.