Declarații ale jucătoarelor după partida Știința – Fenerbahce 0:3

Eda Erdem DundarEda Erdem Dundar: ”Am început foarte bine, în primele 2 seturi am jucat foarte bine, iar în setul 3 adversarele noastre au forțat serviciul. Am câștigat, ceea ce este foarte bine. Vrem să câștigăm și acasă cu 3-0, vrem să câștigăm toate meciurile. Nu m-am așteptat să ne impunem atât de ușor în primul set, a fost ca la încălzire. În final am servit bine, am avut atacuri bune și am câștigat meciul. Știința poate câștiga puncte acasă cu alte echipe, deși nu sunt echipe slabe în Champions League. Este un nivel foarte bun. Echipa românească are un serviciu bun și o apărare bună, mi-a plăcut”

Denisa RogojinaruDenisa Rogojinaru: ”Am intrat foarte greu în meci, pe parcurs ne-am ridicat nivelul de joc, însă, se pare că Kim a avut un serviciu foarte, foarte bun, ne-a pus destul de multe probleme. Cred că acolo s-a făcut diferența, acolo a fost ruptura în fiecare set. În rest, ne puteam lupta cu ele. Încercăm să luăm puncte cu celelalte echipe pe teren propriu. Niciun meci nu seamănă cu celălalt, dar noi vom încerca de la meci la meci să jucăm mai bine și să ne ridicăm nivelul, să nu mai intrăm atât de greu în meci. Nu vreau să pun presiune spunând că ține și de psihic. Este o grupă foarte grea și vom avea surprize în ceea ce privește rezultatele. Nimeni nu pleacă cu victorie înainte de a se juca meciul. Ne vom pregăti mai bine și sper să găsim soluții ca în meciul retur să anihilăm serviciul lui Kim.”

 

Kristin HildebrandKristin Hildebrand: ”Am venit în România știind că aveți o echipă bună, am văzut meciurile lor pe video. Cred că noi am făcut un meci bun în seara asta. Apărarea noastră a mers foarte bine, iar planul de joc a funcționat optim. Nu m-am așteptat să câștigăm atât de ușor, dar Kim a avut un serviciu incredibil, suntem norocoase să o avem în echipa noastră. Nu cunosc celelalte echipe, nu știu încă cum joacă, celelalte meciuri vor fi interesante. În ceea ce privește rezultatul de ieri, de la Baku, cred că în volei se poate întâmpla orice. Cred că Baku are o echipă foarte bună și trebuie să pregătim foarte bine meciul cu ele pentru că orice se poate întâmpla. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci, Știința nu ne-a surprins cu nimic.”

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.