Avancronică / Știința Bacău – Fenerbahce Grundig Istanbul (joi, ora 18)

Stiinta Bacau - Volero Zurich (14)Campioana României la volei feminin se pregătește de debutul într-o nouă ediție a CEV Champions League. După ce, în sezonul trecut, a avut o comportare onorabilă într-o grupă de foc, anul acesta Știința visează la mai mult. ”Fenerbahce și Azeryol Baku sunt favoritele grupei B, spunea antrenorul Florin Grapă, însă VB Nantes a ținut să-l contrazică miercuri seara. Echipa franceză a câștigat un punct în Azerbaidjan, pierzând în tie-break cu 18-20! Un exemplu de urmat pentru voleibalistele băcăuane în confruntarea de  joi seara cu deținătoarea Cupei CEV, antrenată de italianul Marcello Abbondanza, care a ajuns cu Rabita Baku până în finala Champions League în 2013. De altfel, Fenerbahce are ca obiectiv calificarea în Final Four-ul competiției. 

”Nu știu dacă e bine sau rău să începem acasă cu Fenerbahce, noi oricum vom da tot ce putem. Cred că cel mai important lucru e să ne batem în fiecare meci, indiferent de adversar”, a declarat Alexandra Sobo. ”Va fi greu să debutăm pe teren propriu cu Fenerbahce, care este o echipă foarte bună, dar sper, cu ajutorul publicului, să trecem peste presiunea de a întâlni o echipă foarte puternică”, a spus căpitanul campioanei României, Denisa Rogojinaru. Tot ce ne dorim e ca băcăuanele să nu mai repete prestația din sezonul trecut cu Dinamo Kazan. Și, bineînțeles, o sală cât mai plină, care să onoreze singura echipă băcăuană campioană și participantă în Champions League.

 

 

3 comentarii la „Avancronică / Știința Bacău – Fenerbahce Grundig Istanbul (joi, ora 18)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.