Handbal masculin, Cupa EHF / Adversar dificil pentru Știința MD Bacău

Team Tvis HolstebroSorții n-au fost deloc generoși cu Știința Municipal Dedeman Bacău la tragerea de marți, de la Viena. Vicecampioana României se va confrunta cu formația daneză Team Tvis Holstebro, care a terminat pe locul al treilea ediția trecută de campionat după ce, în semifinale, a pierdut în fața campioanei KIF Kolding la mare luptă, 23-25 și 23-24. În plus, Team Tvis Holstebro a participat la turneul final al Cupei EHF de acum două sezoane, când s-a clasat a treia, după ce a pierdut cu HBC Nantes și i-a învins pe germanii de la Frisch Auf Goppingen. În prezent, Holstebro ocupă locul 7 după 9 etape disputate în prima liga daneză.

În lotul formației daneze se regăsește un singur jucător străin, internaționalul suedez Jonas Erik Larholm (32 de ani, inter stânga), care a evoluat între 2006 și 2008 la FC Barcelona. În turul al doilea preliminar, gruparea daneză i-a eliminat pe elvețienii de la HC Kriens-Luzern, după 35-23 acasă și 36-36 în deplasare. Prima manșă a disputei cu Știința va avea loc la Holstebro pe 22/23 noiembrie, returul urmând să se dispute o săptămână mai târziu, în Bacău.

Iată programul complet al turului al treilea preliminar: Porto – Ademar Leon, Team Tvis Holstebro – Știința MD Bacău, RK Nexe – Potaissa Turda, Fuchse Berlin – HBC Nantes, Kaustik Volgograd – Haslum, MT Melsungen – Tatran Presov, IFK Kristianstad – HSV Hamburg, Alpla Hard – Balatonfuredi, HCM Constanța – Elverum, Grundfos Tatabanya – HC St. Petersburg, Agro Topolcany – Pfadi Winterthur, Eskilstuna Guif – BM Huesca, Sporting Lisabona – Fraikin Granollers, Permskie Medvedi – Gorenje Velenje, Skjern – Oroshazi Linamar și Vojvodina Novi Sad – SKA Minsk. Câștigătoarele se vor califica în faza grupelor.

Foto: teamtvisholstebro.dk

3 comentarii la „Handbal masculin, Cupa EHF / Adversar dificil pentru Știința MD Bacău”

  1. Eu sant totusi optimist…cu certitudine insa nu vom lua 15 ca anul trecut. bine,anul trecut a fost si ghinionul,am cazut cu titanii cu monstrii de la IFK Kristianstad……..

    1. Anul trecut antrenorul a mers acolo cu scopul declarat de a pierde la o diferenţă de 5 goluri. Anul ăsta atitudinea poate va fi alta, dar deznodământul tare mă tem că va fi tot pe acolo. În orice caz, să fim optimişti şi poate echipa se va autodepăşi astfel încât la meciul retur să jucăm cu calificarea pe masă. HAI ŞTIINŢA!!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.