Debut ratat / Gloria Buzău – Sport Club Bacău 2-1 (1-1)

Gloria Buzau - SC Bacau
În pofida declarațiilor optimiste, Sport Club Bacău n-a reușit să plece neînvinsă de la Buzău, deși a evoluat în superioritate numerică în ultima jumătate de oră a partidei. Băcăuanii au reușit performanța de a înscrie primul gol al campionatului eșalonului secund, în minutul 2 al partidei. Căinari a centrat în fața porții adverse, la 7-8 metri, de unde Bogdan Rusu a reluat în plasă. Doar două minute mai târziu, Dumitriu a șutat în bara transversală și cam atât a fost pentru echipa lui Viorel Tănase în primele 45 de minute. În minutul 21, Petrariu a respins în corner șutul lui Ghiță, la capătul unui contraatac buzoian. Gazdele au egalat la ultima fază a primei reprize, cu un șut din marginea careului mic al lui Dumitrescu, după centrarea lui Burlacu.

În minutul 61, Petrariu a avut o nouă intervenție inspirată, respingând în corner șutul lui Burlacu. Imediat după aceea, gazdele au rămas în 10 oameni, după ce Dăniță a primit al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu, iar antrenorul Viorel Ion și-a epuizat toate schimbările cu jumătate de oră înainte de final. ”Tase” a forțat victoria, schimbând sistemul prin introducerea celui de-al doilea vârf (Curiliuc) în minutul 68. Cei care au înscris au fost, însă, buzoienii, în min. 78, când Burlacu a șutat senzațional de la 20 de metri, sub transversală.

Gloria Buzău: Gherasim – Cr. Iordache (56 Bobe), Bârsănel (44 Burlacu), Dăniţă, Amet – Ad. Popescu, G. Marcu, Cl. Dumitrescu, Ghiţă – Pîrvu (63 Ghinea), Pantelie. Antrenor: Viorel Ion.

SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu (68 Curiliuc), Burcă, Luncanu – Taban, Dumitriu – Căinari, Cl. Tudor, Hurdubei – B. Rusu (71 B. Ungureanu). Antrenor: Viorel Tănase.

Arbitru: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea); Asistenţi: Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) şi Marian Truţă (Şirineasa).

Celelalte rezultate ale rundei inaugurale din seria I: Săgeata Năvodari – ACS Berceni 2-1 (1-0), CF Brăila – CS Balotești 1-0 (1-0), FCM Dorohoi – Unirea Slobozia 1-1 (1-0), Farul Constanța – Rapid CFR Suceava 1-1 (0-0) și FC Voluntari – ACS Academica Argeș 0-1 (0-1).

Etapa a II-a (6 septembrie): CS Balotești – Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia – CF Brăila, Rapid CFR Suceava – FCM Dorohoi, SC Bacău – Farul Constanța, Academica Argeș – Gloria Buzău și ACS Berceni – FC Voluntari.

2 comentarii la „Debut ratat / Gloria Buzău – Sport Club Bacău 2-1 (1-1)”

  1. Bacauanii au jucat bine, dar Bacaul a jucat prost. Trei bare arata ca echipa are potential, dar nu e pusa bine in teren. Daca 11 la 11 era egal, cu un om in plus, in loc sa inscrii, primesti gol ! Si nu e prima data ! Asezarea jucatorilor in teren si sarcinile primite nu sunt in regula. E de rasul curcilor. 11 la 11, daca luam bataie, nu aveam ce spune… De ce sa schimbi pe cel mai bun jucator, stalpul echipei si sa joci cu 3 fundasi ? Pentru a-ti pune „in valoare” lipsurile ? Un sistem de joc bulversat, incalcit nu a ajutat decat Buzaul. Strugariu, cel care ar mai fi putut descalci jocul, am inteles ca a fost accidentat. E rau cand, fara incetare, iti pui piedici singur, la fel ca in debutul trecut. Iar jucatorii trebuie sa munceasca dublu, pentru a compensa greselile antrenorului…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.