Fotbal / Sport Club Bacău – Aerostar Bacău 8-0 (3-0), în meci amical

Sport Club Bacau - Aerostar Bacau 12
Sport Club Bacău a disputat sâmbătă dimineață primul joc de verificare al verii, în compania concitadinei Aerostar. În pofida incertitudinii care încă planează asupra situației echipei, fotbaliștii băcăuani au arătat poftă de joc și s-au impus la scor în fața unui adversar a cărui apărare a fost de formă. Surprinzător sau nu, în lipsa președintelui Liviu Goian, aflat după gratii, niciun membru din conducerea ASC Bacău n-a venit la meci. Dacă tot nu-i mai interesează, ar face bine să lase locul unor oameni cărora le pasă cu-adevărat de fotbalul băcăuan.

Viorel Tănase a surprins cu primul 11 trimis în teren, titularizându-i pe Belecciu și Curiliuc, ceruți insistent de presă în sezonul trecut dar, deh!, obiectivele și ambițiile personale au fost mai importante decât bunul mers al echipei. Sport Club a deschis scorul în minutul 9, atunci când Hurdubei a șarjat pe stânga, i-a pasat ideal lui Curiliuc, care a înscris nestingherit din mijlocul careului advers. Opt minute mai târziu, Taban a făcut 2-0 cu un șut plasat de la 16 metri, după o pasă primită de la Bogdan Ungureanu, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de Curiliuc, în minutul 23, lăsat singur cu portarul de o pasă a aceluiași Ungureanu.

Repriza a doua l-a avut în prim-plan pe Bogdan Rusu, cel care a făcut figurație în returul de campionat, pe ambiția lui Tase și pe banii băcăuanilor. Atacantul SC-ului a punctat de 4 ori în fața defensivei inexistente a Aerostarului, în minutele 55, 56, 65 și 69. Ultimul gol al partidei a fost reușit de Andrei Întuneric, care a deviat balonul în plasă din 3 metri, după o lovitură de colț. Victorie concludentă, obținută, însă, în fața unui adversar care mai mult a făcut figurație.

SC Bacău (repriza I): Petrariu – Luncanu, Lozneanu, Belecciu, Sascău – Husein, Taban, Țuțu, Hurdubei – B. Ungureanu, Curiliuc.

SC Bacău (repriza a II-a): Oltean – Mihălăchioae, Adăscăliței, Burcă, A. Popa (66 Artenie) – Strugariu, Întuneric, Dumitriu, Miron – B. Rusu, Predoiu.

Aerostar: Petrache – S. Ichim, Patriche, Măgirescu, Dobârceanu – Leonte, Apostu, Furtună, Sârbu – Cr. Ilie, Irimia. Au mai jucat: Bicleanu, R. Gheorghe, Ardei, Ghindea, Lucaci, Lădaru, Doni, Zarzu, Nuțu, Negru, G. Ichim și Bălan. Antrenor: Cornel Elisei.

6 comentarii la „Fotbal / Sport Club Bacău – Aerostar Bacău 8-0 (3-0), în meci amical”

  1. Ghita – Mioc (Pruteanu), Catargiu, Sinauceanu, Comanescu (Margasoiu, Hritcu) – Dutan, Vatafu, Dembravschi – Pana, Rugiubei (Botez), Baluta (Ene, Gram, PubliK).
    Campeanu – Pruteanu, Catargiu, Volmer (Ivanov), Andries (Viscreanu, I.Solomon) – C.Solomon, Movila, (Carpuci), Munteanu (Sosu) – Chitaru (Soiman), Vamanu, Antohi (Berceanu)…
    Cand vorbim despre fotbalul bacauan, vorbim despre cei mentionati anterior (si altii din acea perioada), nu despre V.Tanase, Dumitriu, Husein…

  2. Surpriză: Corona participă în Liga 2. 26 de echipe s-au înscris în campionat

    20 iulie a fost data limită pentru înscrierea în eşalonul secund, termen până la care s-au înscris 26 de echipe pe cele 28 de locuri disponibile. Cea mai mare surpriză o constituie înscrierea Coronei Braşov, club despre care se ştia că a renunţat la secţia de fotbal. În schimb, Vasluiul nu a făcut niciun demers de a se înscrie în campionat, în timp ce Motru a ales să continue la Liga 3, aşa cum Liga2.ro a anunţat de câteva zile.

    „Vaslui şi Motru nu s-au înscris, Minerul alegând să joace în eşalonul terţ” a explicat Braşoveanu, care a confirmat şi informaţia privind Corona: „Da, este adevărat, s-a înscris şi Corona. Îşi fac ei echipă”

    Pe 12 august se oficializează componenţa celor două serii de câte 13 echipe

    Preşedintele LPF2, Auraş Braşoveanu a confirmat că se va merge pe un sistem cu două serii de câte 13 echipe, împărţirea urmând a se face pe criteriu geografic. Comitetul Executiv din 12 august va oficializa componenţa celor două grupe, din care, cel mai probabil, vor retrograda ultimele patru clasate în fiecare serie

    „Avem 26 de echipe înscrise în campionat. Vom merge cu câte 13 echipe pe serie. Până pe 12 august când va fi Comitetul Executiv, se vor creiona şi cele două serii. Când vom pune echipele pe hârtie, vom vedea cum se va face împărţirea geografică în funcţie de distanţe. În ceea ce priveşte retrogradarea, înainte picau cinci, dar având în vedere că sunt doar 13 echipe, vor retrograda patru, de la locul 10 în jos” a explicat oficialul Farului.

    Braşovul şi Argeşul în seria a II-a

    Legat de discuţiile apărute în ultimele zile în presă, privind mutarea celor de la Clinceni în seria a doua, ca urmare a plecării la Piteşti, Braşoveanu a explicat: „Geografic, Argeşul este în seria a doua, deci nu poate exista nicio discuţie în acest sens”

    Pornind de la cele afirmate mai sus de preşedintele LPF2, componenţa celor două serii ar putea fi următoarea:

    Seria I: Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, ACS Berceni, SC Bacău, CF Brăila, Gloria Buzău, Rapid CFR Suceava, Dunărea Galaţi, Farul Constanţa, FCM Dorohoi, FC Voluntari, CS Baloteşti, Fortuna Poiana Câmpina.

    Seria a II-a: ACS Poli Timişoara, Corona Braşov, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reşiţa, Gloria Bistriţa, FC Olt Slatina, FC Academica Argeş Piteşti, Olimpia Satu Mare, CS Mioveni, FC Bihor Oradea, Unirea Tărlungeni, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota.

  3. Sebastian Ghinga, 27,5 ani, 1,84m, a fost lasat liber de contract de la FC Botosani, impreuna cu Carjan (luat de Ceahlaul). Ghinga, nascut in Bacau, a jucat la Letea si Aerostar II, dar si la Sp. Studentesc (127 meciuri – 4 goluri); la Botosani, in ultimul an, nu a apucat sa joace, fiind rezerva.

  4. Daca Wikipedia nu a actualizat, Soccerway arata ca Ghinga, totusi a jucat 5 meciuri intregi la Botosani, apoi, in 12 a fost titular, dar a fost schimbat, iar in 2 a intrat ca rezerva.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.