Handbal masculin / Știința MD Bacău nu participă la licitația organizată de FRH

Puiu Ciobanu
Joi, de la ora 11, Federația Română de Handbal organizează procedura de transfer pentru nu mai puțin de 23 de handbaliști absolvenți ai Centrului Național de Excelență de la Sighișoara. Managerul Științei Municipal Dedeman Bacău a precizat că echipa vicecampioană nu va participa la eveniment. În primul rând, trebuie precizat că nu e suficient ca un club să câștige licitația, acest lucru n-are nicio valoare fără acordul jucătorului. Noi am fi fost interesați de doi dintre handbaliștii de pe lista FRH, Dan Racoțea și Ionuț Iancu, dar ei nu-și doresc să joace la Știința, astfel încât nu are rost să participăm la licitație”, ne-a declarat Puiu Ciobanu.

Lotul echipei vicecampioane se va reuni sub comanda tehnicianului spaniol Mateo Garralda luni, 14 iulie. După circa două săptămâni de pregătire fizică, sub coordonarea lui Florin Vasilcan, Știința preconizează disputarea a 9-10 jocuri de verificare până la startul sezonului viitor, prevăzut pentru 27 august. ”Anul acesta nu vom mai merge în străinătate, fiindcă trebuie să fim mai economi, din cauza taxelor pe care va trebui să le plătim pentru transferurile jucătorilor străini. Pe 22-23 august vom organiza Cupa Municipiului Bacău, lista participantelor urmând a fi definitivată după stabilirea țintarului Ligii Naționale, care va avea loc pe 7 iulie, la Adunarea Generală a FRH”, a precizat managerul vicecampioanei.

4 comentarii la „Handbal masculin / Știința MD Bacău nu participă la licitația organizată de FRH”

  1. pe cand un articol gen ..probleme pt echipa de handbal stiinta bacau avand in vedere ultimele evenimente legate de primar si apostol…cred ca cat de curand si mare lucru daca nu vom pati ca suceava sau severin

  2. bulov si zacaciurin la csm calarasi… echipa a doua sa inteleg ca e pe duca sau inca nu zic nimic cei din conducere

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.