Fotbal, juniori C / Sport Club Bacău – Forex Brașov 0-3 (0-1)

SC Bacau - Forex Brasov 9
Ziua de marți a turneului zonal de la Bacău a fost una a arbitrajelor catastrofale. În primul meci, disputat pe o ploaie torențială, arbitrul ieșean Giorgel Iacob i-a făcut terci pe cei de la Ceahlăul Piatra Neamț în partida cu Viitorul Constanța. La 1-0 pentru pietreni, acestora li s-a refuzat un penalty clar, decizie la care s-au adăugat și alte prostii ale unui fluieraș depășit de situație. Viitorul s-a impus în cele din urmă cu 2-1, dar Ceahlăul merita măcar un rezultat de egalitate.

Junele Giorgel a fost, însă, întrecut de concetățeanul său Andrei Tanasă, care a arbitrat jocul dintre Sport Club Bacău și Forex Brașov. Brașovenii au intrat mai bine în meci și au reușit deschiderea scorului în minutul 8, prin Gavîrliță. Echipa băcăuană nu s-a regăsit deloc în prima repriză, în care n-a avut nicio ocazie, dar a evoluat mult mai bine în mitanul secund. După ocazia lui Enea, din minutul 47, în minutul 56, ”arbitrul” Tanasă a inventat un fault al lui Bucur asupra lui Ilie și i-a arătat băcăuanului al doilea cartonaș galben, rupând echilibrul din teren. Și ca să arate cât e de afon, fluierașul ieșean a mutat presupusa infracțiune în afara careului, deși duelul se petrecuse la 12 metri de poarta gazdelor! Șefii arbitrajului ar face bine să-l scutească de chinuri pe tânărul care, ciudată coincidență, cu două luni în urmă, îi furase ca-n codru pe juniorii A de la SC Bacău într-o deplasare la Suceava.

Rămași cu un om mai puțin, băcăuanii au căzut psihic în primul rând, iar brașovenii au punctat de două ori în două minute. În minutul 62, Spătariu a încris cu capul după un corner pentru ca, un minut mai târziu, Marinescu să stabilească scorul final. Forex a obținut o victorie meritată, în cele din urmă, chiar dacă arbitrajul i-a avantajat. Nu trebuie uitat totuși că, până la momentul eliminării lui Bucur, gazdele avuseseră o singură ocazie, dar ar fi fost normal și echitabil să se fi jucat 11 la 11 până la final.

SC Bacău – Forex Brașov 0-3 (0-1)

Au marcat: Gavîrliță (8), Spătariu (62), Marinescu (63).

Bacău: Claudiu Ciocodei – Gelu Grigoraș (53 Ștefan Curilă), Florin Bratu (cpt.), Nicușor Lazăr, Alexandru Istrate – Răzvan Istrate, Daniel Paveluc, Alin Mocanu, Bogdan Bucur – Barna Antal, Rareș Enea. Antrenor: Codrin Mindirigiu.

Brașov: Albert Popa (cpt.) – Zsolt Tamas (68 Vlăduț Onofrei), Emil Brătulescu, Alexandru Popa, Alexandru Magopet – Mihai Rotaru, Cetin Benta, Radu Marinescu, Andrei Gavrilă (36 Horia Ilie) – Raul Gavîrliță (54 Paul Mitrică), Claudiu Spătariu (70 Matei Brezean). Antrenor: Florin Dîrvăreanu.

Miercuri, de la ora 16, pe stadionul ”Letea”, va avea loc finala ”zonei”, dintre Viitorul Constanța și Forex Brașov.
SC Bacau - Forex Brasov 1

SC Bacau - Forex Brasov 2

SC Bacau - Forex Brasov 3

SC Bacau - Forex Brasov 4

SC Bacau - Forex Brasov 5

SC Bacau - Forex Brasov 6

SC Bacau - Forex Brasov 7

SC Bacau - Forex Brasov 8

SC Bacau - Forex Brasov 10

SC Bacau - Forex Brasov 11

SC Bacau - Forex Brasov 12

SC Bacau - Forex Brasov 13

SC Bacau - Forex Brasov 14

SC Bacau - Forex Brasov 15

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.