Handbal, juniori II / AH Minaur Baia Mare este campioana României

Finaliste turneu final handbal juniori II, Bacau 2014
Conform așteptărilor, echipa Academiei de Handbal Minaur Baia Mare a câștigat fără probleme finala campionatului național pentru juniori II în fața gazdelor de la CSM Bacău 2010. Echipa maramureșeană este clar cea mai valoroasă la această categorie de vârstă, astfel încât titlul nu poate fi pus la îndoială. Există, însă, unele probleme de comportament la jucătorii băimăreni, respectiv violențele din timpul jocurilor (Bizău a spart câteva nasuri, inclusiv în finală, apoi Voicu și Chiș) sau înjurăturile de mahala adresate adversarilor (portarul Răzvan Apostu).

CSM Bacău 2010 a făcut o finală curajoasă, pierzând onorabil. De altfel, băcăuanii au câștigat a doua repriză cu 17-16, ceea ce nu-i puțin lucru. Din păcate, și în echipa pregătită de Gabriel Armanu există probleme la capitolul comportament și ne referim aici la Ionuț Broască, al cărui talent riscă să fie compromis de apucăturile de colț de stradă.

CSM Bacău 2010 – AH Minaur Baia Mare 26-32 (9-16)

Bacău: Vlăduț Rusu, Mihai Rusu, Mihail Taraș – Ionuț Broască (11), Cătălin Fodorean (4), Dragoș Hanțaru (3), Laurențiu Suciu (2), Ionuț Atănăsoaei (2), Alexandru Ionescu (2), Maxim Oancea (1), Bogdan Doboș (1), Bogdan Dima, Răzvan Drăgan, Radu Poleac, Ștefan Cernat, Răzvan Dodiță. Antrenor: Gabriel Armanu.

Baia Mare: Răzvan Apostu, Dan Tapalagă – Raul Chiș (8), Cătălin Bizău (5), George Voicu (4), Robert Nagy (3), Robert Erni (3), Tudor Cotuna (2), Tudor Botea (2), Viorel Boșca (2), Cristi Bodnărescu (1), Darius Dragon (1), Călin Căbuț (1), Pavel Sângeorzan, Robert Doboș, Alexandru Petre. Antrenor: Florin Mironescu.

Cel mai bun jucător al turneului: Cătălin Bizău (Minaur)

Cel mai bun portar: Răzvan Apostu (Minaur)

Golgeter: Ștefănel Leahu (LPS Piatra Neamț)

Echipa turneului: Răzvan Apostu (portar, Minaur), Venczel Csog (extremă stânga, CSS Odorhei), Darius Dragon (extremă dreapta, Minaur), Cătălin Bizău (centru, Minaur Baia Mare), Denis Ionescu (pivot, Traian Vuia Reșița), Raul Heimbach (inter stânga, Reșița), Ionuț Broască (inter dreapta, CSM Bacău 2010).

FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

5 comentarii la „Handbal, juniori II / AH Minaur Baia Mare este campioana României”

  1. apostu e cumva baiatul portarului care a fost si la bacau in primul sezon dupa promovare ? isi face de ras tatal cu apucaturile de genul …

      1. Sunteti foarte elegant in exprimare Domnule reporter,nu ii stiu dupa nume dar numerele 2 si 15 de la maramureseni sunt 2 golani care nu au absolut nimic in comun cu sportul de performanta !! cat despre portar ….sa injuri tribuna din minutul 1 la orice parada personala e mai mult decat un gest idiot……
        Felicitarile mele restului echipei din Baia Mare,o campioana meritata !!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.