Low are probleme de lot înainte de Cupa Mondială

Germania
imagine preluată de la utilizatorul flickr Piotr Drabik

Antrenorul naţionalei Germaniei, Joachim Low, are câţiva jucători importanţi cu probleme medicale şi care vor rata stagiul de pregătire din Italia, iar prezenţa la Cupa Mondială este incertă.
Mai sunt doar trei săptămâni până la startul Cupei Mondiale din Brazilia, iar antrenorii echipelor prezente la turneul final au anunţat loturile provizorii. La fel a făcut şi Joachim Low, antrenorul Germaniei, care a ales 30 de jucători pentru lista provizorie, dar până în 2 iunie va trebui să trimită lista finală cu cei 23 de jucători. S-ar putea să îi fie mai uşor deoarece are mai mulţi jucători care au probleme medicale. Problema este că sunt câţiva foarte importanţi şi greu de înlocuit. În această săptămână, naţionala Germaniei face un stagiu de pregătire în Italia în Tirolul de Sud. Antrenorul Joachim Low are la dispoziţie doar 26 din cei 30 de jucători de pe lista provizorie. Vor lipsi Manuel Neuer, Bastian Schweinsteiger şi Philipp Lahm care au probleme medicale, dar şi Sami Khedira care va juca sâmbătă în finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid şi Atletico Madrid.

Manuel Neuer şi Philipp Lahm s-au accidentat în week-end în finala Cupei Germaniei, însă doar căpitanul Lahm a trebuit să fie schimbat în minutul 30. Portarul Neuer a dus meciul până la capăt. Potrivit celui mai bun comentariu live de fotbal (http://www.bet365.com/news/ro/betting/fotbal) Bayern Munchen a câştigat finala cu 2-0, dar după ce în timpul regulamentar scorul a fost 0-0. Aşadar Neuer a evoluat 120 de minute, însă se pare că problemele sale la umăr s-au accentuat şi are nevoie de tratament. De cealaltă parte Philipp Lahm s-a accidentat la gleznă şi momentan nu se poate antrena cu echipa. Ar fi o pierdere foarte importantă. Pe lângă Neuer şi Lahm mai este accidentat Bastian Schweinsteiger care are o inflamaţie la ligamentul unui genunchi. Din această cauză nu a putut evolua nici în finala Cupei Germaniei. Problemele acestuia sunt cele mai grave pentru că nu se va putea antrena încă o săptămână.

În stagiul de pregătire din Italia, Joachim Low va trebui să vadă şi la ce nivel este atacantul Miroslav Klose care a fost accidentat multă vreme şi din acest motiv a evoluat puţin în ultima perioadă pentru Lazio Roma. Apoi de luni încolo când va sosi în Italia şi Sami Khedira va trebui să-l urmărească şi pe acesta deoarece a lipsit foarte multe luni din cauza unei accidentări.

Antrenorul Joachim Low a declarat însă că are încredere că tratamentul va decurge foarte bine şi se va putea baza la Cupa Mondiala pe Manuel Neuer, Philipp Lahm şi Bastia Schweinsteiger. Oricare ar lipsi ar fi o pierdere foarte mare, chiar dacă nemţii au o arie de selecţie destul de mare, însă mulţi jucători din lotul lărgit nu au experienţa celor trei. În faza grupelor nemţii nu vor avea o misiune foarte uşoară, fiind în grupa G cu Portugalia, Ghana şi Statele Unite ale Americii. Până la aceste meciuri, naţionala Germaniei va mai disputa două partide amicale la începutul lunii iunie cu Camerun şi Armenia. Sunt două adversare cu care îţi poţi pune la punct ultimele detalii asupra jocului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.