Handbal, juniori II / Meci de infarct în prima zi a turneului final

CSM Bacau - Traian Vuia Resita
Prima zi a turneului final al campionatului național de handbal rezervat juniorilor II s-a încheiat cu un meci dramatic, care a avut parte de un final demn de filmele lui Hitchcock. Vom reveni asupra finalului, fiindcă vom începe cu personajele negative ale jocului, care au umbrit un spectacol handbalistic de calitate. Primii doi sunt soții Moruț, antrenorii echipei Liceului Teoretic ”Traian Vuia” din Reșița, persoane care nu au ce căuta în sport, mai ales pentru a lucra cu copii. Comportamentul lor a depășit orice limită a decenței și a bunului simț și ar fi bine ca oficialii FRH să ia măsuri drastice, altfel ne vom trezi cu arbitri bătuți la sânge pe teren. Și fiindcă am ajuns la oficiali, ne întrebăm ce-o fi fost în capul celui care i-a delegat pe cei doi puști din Brașov la un astfel de meci. Paul Iacob și Alexandru Constantin au fost depășiți de joc și de atmosferă, din păcate pentru ei, dar vinovat e cine i-a trimis să arbitreze partida. Păi cum e posibil să intre un antrenor în teren, să te facă albie de porci, iar tu să te întorci cu spatele fără vreo altă reacție pentru ca, mai apoi, să scoți cu chiu cu vai un cartonaș galben, la intervenția observatorului ? Singura calitate a celor doi arbitri a fost că au încercat să fie echisditanți, dar au făcut-o cu prețul prea multor greșeli.

Revenind la meci, reșițenii au dominat prima repriză, în care handbaliștii băcăuani au fost copleșiți de emoții, greșind mult pe atacul pozițional. După pauză, elevii profesorilor Armanu și Gîrlescu au renăscut și au egalat pentru prima dată la 15 (min. 42), printr-un gol marcat de portarul Vlăduț Rusu din poartă-n poartă ! Bănățenii au revenit mai apoi la conducere, dar CSM Bacău a egalat din nou, de data aceasta la 21 (min. 52). La 22-21 pentru Reșița, a ieșit la rampă cel ce avea să devină eroul meciului, portarul oaspeților, Marius Băniță. Acesta a apărat două aruncări de la 7 metri, la cea de-a doua parând și cel de-al doilea șut după recuperarea jucătorului advers. Un alt moment-cheie a meciului s-a consumat în ultimul minut al jocului, cu 30 de secunde înainte de final, atunci când, după un fault asupra lui Drăgan, Hanțaru și Ionescu s-au gândit să-și împartă singur dreptatea, încăierându-se cu adversarii. Fiind la prima greșeală, ei merită iertați, dar trebuie să știe că astfel de comportamente n-au ce căuta pe un teren de handbal. Emoțiile și-au spus cuvântul la ultimul atac al gazdelor, încheiat cu o pasă greșită, însă, în ultima secundă, portarul Vlăduț Rusu a trimis o boltă care a fost respinsă în ultimul moment de Marius Băniță.

Echipa din Reșița a obținut astfel o victorie meritată, datorită plusului de talie și de experiență – 11 jucători născuți în 1997 (doi dintre ei primind și botezul Ligii Naționale !), în timp ce la CSM Bacău 2010 toți sunt născuți în 1998. Ambele echipe merită felicitări pentru felul în care s-au dăruit, iar băcăuanilor le transmitem mesajul: ”nu-i nimic, băieți, capul sus și la treabă! Încă nu e nimic pierdut.”

CSM Bacău 2010 – Liceul Teoretic ”Traian Vuia” Reșița 22-23 (10-14)

Bacău: Vlăduț Rusu (1 gol), Mihail Taraș – Ionuț Broască (7), Alexandru Ionescu (3), Laurențiu Suciu (3), Ioan Atănăsoaei (2), Răzvan Drăgan (2), Bogdan Doboș (2), Dragoș Hantaru (1), Cătălin Fodorean (1), Maxim Oancea. Antrenor: Gabriel Armanu.

Reșița: Marius Băniță, Gabriel Țicală – Raul Heimbach (7), Raul Puia-Krucsai (5), Adrian Ionescu (5), Marius Drăgănescu (3), Sebastian Sonohat (2), Eduard Belchite (1), Elian Apostol, Dorian Ionescu, Vlad Pahonț, Andrei Balog. Antrenor: Lucia Moruț.

Celelalte partide disputate miercuri

Grupa I

LPS Iași – Potaissa Turda 20-22 (11-12)

Iași: Iulian Ionică, Dan Florea – Alexandru Moșneagu (6 goluri), Florin Pascariu (4), Cătălin Hogaș (4), Virgil Mocanu (3), Răzvan Foca (2), George Dolis (1), Cristian Postudor, Marcu Mihăilă. Antrenor: Costel Schender.

Turda: Dragoș Fleșer – Raul Măcicășan (7), Teodor Pințoiu (3), Marius Mocan (3), Bogdan Popa (2), Ionuț Blidar (2), Bogdan Miclăuș (2), Sorin Madarasz (2), Robert Rozsa (1). Antrenor: Adrian Cercelaru.
LPS Iasi - Potaissa Turda
LPS Suceava – CSS Odorheiu Secuiesc 21-24 (9-15)

Suceava: Eduard Duman – Cătălin Antoneac (5), Alex Dascălu (5), Robert Alupoaie (4), Robert Cîmpan (3), Daniel Ionașciuc (2), Andi Tofănel (1), Robert Chițan (1), Bogdan Plugariu, Vasile Gvinda, Emil Solcan. Antrenor: Petru Brândușe.

Odorhei: Daniel Bokor – Botond Balazs (8), Venczel Csog (5), Ferenc Csaki (4), Zsolt Mihaly (4), Robert Simo (2), Robert Fekete (1), Zsolt Bilibor, Tamas Szakacs, Roland Gyorgy. Antrenor: Lorand Sipos.
LPS Suceava - CSS Odorhei
Grupa a II-a

LPS Piatra Neamț – Minaur Baia Mare 18-25 (9-12)

Piatra Neamț: Radu Turturică, Daniel Cucoș – Ștefănel Leahu (11), Cosmin Bibirig (3), Antim Popescu (2), Paul Boangiu (1), Florin Pitariu (1), Ioan Nica, Ștefan Platon. Antrenor: Stelian Bursuc.

Baia Mare: Răzvan Apostu, Dan Tapalagă – Darius Dragon (6), Cătălin Bizău (5), George Voicu (4), Robert Nagy (3), Tudor Botea (3), Raul Chiș (1), Viorel Boșca (1), Robert Doboș (1), Robert Erni (1), Tudor Cotuna, Cristian Bodnărescu, Călin Căbuț, Pavel Sângeorzan. Antrenor: Florin Mironescu.
LPS Piatra Neamt - Minaur Baia Mare
FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

4 comentarii la „Handbal, juniori II / Meci de infarct în prima zi a turneului final”

  1. ar trebui sa stiti ca acesti 2 pusti de la brasov au fost impinsi in ultimul timp in fata de conducerea frh,ei arbitrand in acest an si in liga nationala,si participand la alte 2 turnee finale,plus nenumarate turnee semifinale.sunt arbitri inclusi in programe pentru arbitri internationali,si de cat de competenti crede frh ca sunt,sunt bagati peste tot uneori si cu forta daca se poate spune asa.dupa ce am vazut la meciul asta,pot spune sincer ca nu merita nici macar statutul de a fluiera la juniori 2 in grupe,ce sa mai vb de ligi nationale si competitii internationale.pai vine ala sa iti scoata dintii,mai mai sa te pocneasca prin sala,sa mature cu tine,iar tu,ca arbitru ce te respecti si respecti dogma,in loc sa ii dai un rosu si sa il scoti si din sala ptr restul meciului,ii dai un galben cerut de observator.halaaaaaaaaal,federatia nimanui,incompetenta multa,si tot aceleasi practici demult,nu se vad arbitri decat cei de la o limita rezonabila de bucuresti,care pot ajunge in fiecare luni cu sacosa la federatie.

  2. Primarul din Bacău se strofoca degeaba sunt niște copii numai cu figuri in cap si pe tot parcursul meciului CSM BACAU a fost avantajata extrem de mult de arbitri … Dacă nu au știut sa profite e numai vina lor si a antrenorilor!

  3. cei care au facut comentariul cred ca sunt prea subiectivi
    1 acesti copii nu au fost sustinuti de observator
    2 au gestionat jocul bine avand in vedere presiunile
    3daca observatorul era exigent si nu tolera iesirile asa zisei antrenoare acesti copii sunt convins ca ar fi aplicat litera regulamentului
    3cu toate acestea cred ca vom auzi numai cuvinte de bine despre ei lasand la oparte patimile

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.