Viorel Tănase: ”Meritam victoria, ne-am creat mai multe ocazii”

Viorel Tanase
La finalul partidei de pe teren propriu cu ACS Berceni, antrenorul Viorel Tănase a opinat că rezultatul nu este echitabil și a vorbit despre jucătorii care vor primi șanse de a juca în etapele următoare. ”Ne așteptam la un joc greu, știam foarte bine că Berceniul practică jocul de contraatac, ne-au surprins de câteva ori chiar dacă am pregătit împreună strategia jocului foarte bine, dar au câțiva jucători de viteză care ne-au surprins. Nu am mai făcut același lucru pe care l-am practicat la Slobozia, am fost precipitați, chiar dacă am marcat în prima repriză din lovitură liberă, ne-am mai creat câteva ocazii bune singuri cu portarul și n-am reușit să ne desprindem. Am fost egalați în scurt timp, tot după o neatenție, au bătut un aut rapid și ne-au surprins cu pas în fața porții și nu am reacționat. A doua repriză am avut situații bune de a marca, de a câștiga jocul, chiar dacă am riscat foarte mult. Îmi pare rău pentru băieți, pentru că în repriza a doua au avut determinare și o atitudine bună. A fost opțiunea mea să-l introduc pe Bogdan Rusu și nu pe Curiliuc, stau zi de zi cu ei la antrenament. Îi voi da șansă și lui Curiliuc, va intra și el un meci întreg, chiar două. Deocamdată nu mi-a demonstrat, eu îi bag pe cei mai în formă, nu fac parti-pris-uri și nu fac separatisme cu nimeni. I-am mai dat o șansă lui Rusu, într-adevăr, n-a dat satisfacție, meciul următor va primi și Curiliuc șansă, sunt jucători pe care eu mă bazez și care au avut situații de a marca, putea să fie și Curiliuc în locul lui, exersăm foarte mult finalizarea la antrenamente și avem situații asemănătoare în care o dăm în poartă, dar la meci nu o dăm în poartă, sub presiune. Păcat, pentru că am fi putut să ne apropiem la un punct de Berceni, mai ales pentru moralul echipei, pentru că făcuse jocuri bune și rezultatul îți dă moral pe viitor. Din punctul meu de vedere, scorul nu a fost echitabil, pentru că ne-am creat mai multe ocazii, ei au avut o bară și câteva contraatacuri tăioase, dar noi am avut situații de poartă mai clare.”

Un comentariu la „Viorel Tănase: ”Meritam victoria, ne-am creat mai multe ocazii””

  1. Mai d-le Tanasa, astea sunt povesti ce zici d-ta. Berceniul a venit la Bacau cu doua rezerve dintre care un portar. Scuze si motive (neintemeiate) sunt o mie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.