Avancronică / Sport Club Bacău – Gloria Buzău (stadion ”Aerostar”, sâmbătă, ora 11)

SC Bacau - Unirea Slobozia (2)
După înfrângerea severă suferită miercuri, la Berceni, Sport Club Bacău joacă sâmbătă acasă o partidă foarte importantă pentru calificarea în play-off. Pe stadionul ”Aerostar” vine Gloria Buzău, adică echipa aflată imediat sub gruparea băcăuană în clasament, la numai 2 puncte distanță. Va fi și un duel al foștilor coechipieri Viorel Tănase și Viorel Ion, cei doi jucând împreună la una din cele mai frumoase echipe ale Oțelului Galați, din anii ’90.
Buzoienii vin după un succes pe teren propriu cu Unirea Tărlungeni, conștienți că-și joacă una din ultimele șanse de a accede în play-off. De partea cealaltă, se pare că umbra lui Petre Grigoraș plutește deasupra băncii tehnice băcăuane, postul lui Viorel Tănase fiind în pericol în cazul unei o eventuale necalificări în play-off, ceea ce ar echivala cu neîndeplinirea obiectivului pentru acest sezon.

Formațiile probabile

SC Bacău: Petrariu – Luncanu, Lozneanu, Adăscăliței, Sascău – Șchiopu, Dumitriu, Cl. Tudor, Hurdubei – B. Rusu, B. Ungureanu. Antrenor: Viorel Tănase.

Gloria Buzău: Stoicescu – Airinei, Scarlat, Dăniţă, B. Dumitru – Puşcaşu, Mihăescu – Burlacu, Bobe, N. Creţu – Abba. Antrenor: Viorel Ion.

Celelalte meciuri ale etapei a 23-a: CSMS Iași – Rapid CFR Suceava, FC Clinceni – Dunărea Galați, CF Brăila – ACS Berceni și Unirea Slobozia – Unirea Tărlungeni. Rapid București și Farul Constanța stau.
Clasament Liga a II-a, seria I

2 comentarii la „Avancronică / Sport Club Bacău – Gloria Buzău (stadion ”Aerostar”, sâmbătă, ora 11)”

Dă-i un răspuns lui M. Sandu & Kassai Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.