Declarații după partida Sport Club Bacău – Dunărea Galați 2-1

Costel EnacheViorel Tanase
Costel Enache: ”Hai să spunem că al doilea cartonaș galben arătat lui Matei ar avea o acoperire regulamentară, deși mi s-a părut prea ușor acordat unui jucător care nu e agresiv și nu face faulturi repetate. OK, am acceptat acea decizie, dar rămân cu un gust amar, fiindcă meci de meci jucăm în 10 și se fac greșeli grave împotriva noastră. Aceste lucruri mă deranjează și cred că ajunge, deoarece am vrea să ne ocupăm de propriile greșeli, fiindcă facem destule în timpul jocului. Chiar dacă am fi câștigat azi, eu n-aș fi fost mulțumit din punct de vedere profesional, fiindcă jocul nostru a fost unul slab, fără ritm, fără implicare. Nu a fost un joc care să ne caracterizeze și care să ne aducă liniște pentru viitor, dar rămân ceilalți factori care ne apasă și ne mâhnesc. Suntem într-o situație financiară mai delicată, iar jucătorii au acceptat unele neajunsuri, dar nu putem accepta să fim călcați în picioare, fiindcă în fiecare meci ni se fură entuziasmul și pasiunea. La golul victoriei gazdelor, vă pot garanta, fără să revăd faza, că a fost un ofsaid destul de clar. Cred că jocul nostru mai slab a fost cauzat de implicare, atitudine, determinare, factori afectați și ei de alte probleme.”

Viorel Tănase: ”Mă așteptam la un joc dificil, știam că Dunărea este o nucă tare, îi văzusem la Buzău, unde au câștigat cu 2-1. Noi am făcut un joc mai puțin bun, dar țin să-mi felicit elevii pentru victorie. Eu zic că am dat dovadă că începem să ne maturizăm, pentru că am avut răbdare, iar majoritatea jucătorilor și-au îndeplinit sarcinile de joc. Nu sunt mulțumit de joc, dar important era rezultatul. Am început jocul ezitant, cu câteva greșeli copilărești, pe care încerc să le elimin de când am venit aici. Faza golului victoriei nu o pot comenta, fiindcă nu am avut o poziție care să-mi permită acest lucru. Le-am cerut jucătorilor noștri să desfacă jocul pe flancuri, iar ei au încercat mai mult pe zonă centrală, unde știam că adversarii noștri se grupează bine. Până la urmă, i-am desfăcut pe zona laterală stângă, iar Rusu a fructificat pe spațiul rămas liber.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.