BOX / Sportivii băcăuani participă la Cupa României la Iași

Alexandru Cuciureanu - Cupa Romaniei
Pugiliștii seniori ai clubului CSM Bacău 2010 se află, începând de luni, la Iași, oraș care va fi capitala boxului românesc în această săptămână. Între 18 și 22 martie, Sala Polivalentă din capitala Moldovei găzduiește două întreceri importante. Mai întâi, toată crema boxului românesc se va lupta în Cupa României. Apoi, câștigătorii vor înfrunta membrii lotului național de box al Republicii Moldova, într-o competiție intitulată Supercupa Campionilor. Galele vor începe în fiecare zi la ora 16:00.
Toți cei trei boxeri de la CSM Bacău 2010 care au făcut deplasarea vor intra în concurs marți: Alexandru Cuciureanu – categ. 64 kg, Mirel Jitaru – categ. 91 kg. si Andrei Iancu la +91 kg. Cuciureanu și Jitaru încearcă să-și apere trofeele cucerite anul trecut, în timp ce Andrei Iancu luptă în premieră pentru clubul băcăuan.
Nu participă la această întrecere Mihai Nistor, sportiv împrumutat la echipa Dolce & Gabbana (Italia), care luptă în circuitul World Series of Boxing (Campionatul Mondial al Cluburilor).

Lasă un răspuns