EXCLUSIV – HANDBAL / Cu cine votează reprezentantele Bacăului la alegerile de luni

Ionut Rotaru, Romania - Islanda (26)
Luni, de la ora 11, la Rin Grand Hotel din București, va avea loc Adunarea Generală de alegeri, convocată de Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, în cadrul căreia vor fi aleși președintele, vicepreședinții, membrii Consiliului de Administrație, președintele Comisiei de Cenzori, președintele Comisiei de Apel și președintele Comisiei de recurs extraordinar. Pentru funcția de președinte au fost validați 3 candidați: Cristian Gațu (68 de ani, președintele în exercițiu), Alexandru Dedu (42 de ani, președintele Ligii Profesioniste de Handbal) și Remus Drăgănescu (64 de ani, membru în Comitetul Director al FRH). În ce privește programele celor trei candidați, cel mai coerent este cel al lui Dedu, în timp ce ”strategia” lui Gațu e tragi-comică, prin multiplele probleme identificate, dar pe care ar fi trebuit să le rezolve tocmai el. Cât despre Remus Drăgănescu, care a refuzat o confruntare televizată cu ceilalți doi, acesta și-a publicat programul cu întârziere, abia după ce a făcut turul țării pentru a-și face strategia în funcție de ce vrea ”boborul”.

Nu mai puțin de 201 structuri sportive vor avea drept de vot la alegerile de luni, printre care se numără 8 din județul Bacău, dacă vremea le va permite să ajungă în capitală. Am încercat să facem un tur de orizont al acestora din urmă, pentru a vedea cine merge la alegeri și cu cine votează și iată ce am aflat:

1. Știința Bacău – reprezentant Ioan Ciobanu (candidat la un loc în Consiliul de Administrație). Acesta a declarat: ”noi n-am făcut niciun secret din faptul că îl susținem pe Alexandru Dedu și chiar am propus o formulă cu el președinte executiv și Gațu președinte de onoare pe o perioadă în care să predea ștafeta”.

2. OK Sport Onești – reprezentant Cornel Șoiman: ”s-a stabilit în unanimitate că votul nostru va merge la Alexandru Dedu”.

3. CSS Bacău – reprezentant Costel Oprea: ”pe mine mă interesează în primul rând soarta CSS-urilor și LPS-urilor, iar problemele de aici le cunoaște cel mai bine Remus Drăgănescu. Știu că și Cristian Gațu a adus, de asemenea, fonduri pentru handbalul juvenil. În privința fostului meu coleg Dedu, el a a fost prin Bacău dar am aflat abia după aceea, de la televizor (N.R.: confirmăm acest lucru, Dedu și cei cu care s-a întâlnit au anunțat pe sprânceană mass-media, doar cei aleși au avut privilegiul de a sta de vorbă cu domnul candidat). Însă, știți cum se spune, încurcate sunt căile Domnului, poți să intri în sală cu un gând și acolo să te răzgândești, vom vedea luni.” Probabilitate: Drăgănescu 60%, Dedu 30%, Gațu 10%.

4. AJH Bacău – reprezentant Gabriel Armanu: ”suntem pentru o schimbare în bine și pentru un suflu tânăr la nivelul federației”. Adică Alexandru Dedu.

5. Colegiul Sportiv ”Nadia Comăneci” Onești – reprezentant Mihai Titianu: ”discuții am avut și cu dl. Dedu și cu dl. Drăgănescu cu care, în mare, sunt de acord vizavi de programele lor. Eu cred într-o schimbare, de mentalitate, de management…” 50-50 șanse de vot pentru Dedu și Drăgănescu.

6. CSM Bacău 2010 – reprezentant Gabriel Lupu: ”vom vota pentru binele handbalului băcăuan și a celui românesc”. Chiar dacă s-a evitat un răspuns clar, votul va merge în proporție de 99% la Dedu.

7. CS Tescani – declarație președinte Florin Romanescu: ”în mod normal, dacă nu ne încurcă codurile galbene și portocalii, vom avea delegat la alegeri. Despre opțiune nu vă pot da detalii, e vot secret. Vom sprijini candidatul care se pliază ca program pe proiectul nostru”. Ținând cont de vârsta conducătorului clubului din Tescani, înclinăm să credem că va vota tot cu Dedu.

8. HC Buhuși – reprezentant Gheorghe Butuc, a anunțat că va vota cu Remus Drăgănescu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.