Handbal feminin, Campionatul Mondial / Australia – România 13-32 (7-16)

Romania - Tunisia
Naționala de handbal feminin a României a obținut cea de-a doua victorie de la mondialele din Serbia. În fața handbalistelor amatoare de la Antipozi, Gheorghe Tadici a menajat piesele grele (Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Oana Manea, Valentina Ardean-Elisei și Paula Ungureanu), dând credit jucătoarelor tinere. Axioma conform căreia e greu să te concentrezi în fața unui adversar net inferior valoric s-a adeverit, astfel încât handbalistele noastre au comis numeroase greșeli, având un procentaj de numai 55% pe faza de atac.
Pentru selecționata României, competiția începe cu adevărat marți, de la ora 18, când formația pregătită de Gheorghe Tadici va întâlni Germania. În celelalte partide de luni din grupa noastră, Tunisia – Ungaria 24-26 și Cehia – Germania 32-37. România conduce în clasamentul grupei, cu 4 puncte (golaveraj 59-30), urmată de Germania și Ungaria, cu acleși număr de puncte, dar cu golaveraje mai slabe.

ROMÂNIA: Tolnai (8 interv. / 15 șuturi), Dedu (5/11) – Ciuciulete (7 goluri / 9 șuturi), Pîrvuț (6/9), Buceschi (5/8), Perianu (4/8), Nechita (3/4), Dincă (2/3), Pintea (2/5), Marin (2/2), Țăcălie (1/3).

Foto: Marius Ionescu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.