Fotbal, Liga a II-a / Surprize la debutul returului

Sport Club Bacau - FC Clinceni (3)
Prima etapă a returului seriei I din Liga a II-a a adus două rezultate-surpriză. Sport Club Bacău a izbutit o remiză pe terenul liderei FC Clinceni, 1-1. Gazdele au deschis scorul prin Pălimaru (min. 17) și tot ele au egalat, grație autogolului lui Vențer (min. 65). Cu 3 minute înainte de final, gazdelor li s-a anulat un gol pe motiv de ofsaid. A doua surpriză s-a înregistrat la Constanța, acolo unde Farul a fost surclasată de Gloria Buzău.
Iată rezultatele complete ale etapei a XIV-a: CSM Unirea Slobozia – CF Brăila 1-0, FC Clinceni – SC Bacău 1-1, CSMS Iași – Unirea Tărlungeni 2-0 și Farul Constanța – Gloria Buzău 1-4. Partida Rapid București – ACS Berceni a fost amânată pentru 27 noiembrie. Dunărea Galați și Rapid CFR Suceava au stat.
Sport Club Bacău se află pe locul 8 în clasament, cu 12 puncte, la 6 puncte distanță de primul loc care duce în play-off. Se pare că antrenorul și conducătorii echipei băcăuane au uitat că obiectivul grupării este calificarea în play-off, fiindcă au început să se bată cu pumnii în piept cu un iluzoriu loc 1 în play-out.

Etapa viitoare (23 noiembrie): CF Brăila – FC Clinceni, SC Bacău – CSMS Iași, Unirea Tărlungeni – Farul Constanța, Rapid CFR Suceava – Unirea Slobozia și Gloria Buzău – Rapid București. ACS Berceni și Dunărea Galați stau.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.