Fotbal, Liga a II-a / Dunărea Galați – Sport Club Bacău 2-2 (2-1)

Dunarea Galati - Sport Club Bacau (1)
Sport Club Bacău nu a reușit decât o remiză pe terenul ultimei clasate din seria I, Dunărea Galați. Gazdele au condus cu 2-0, băcăuanii egalând prin golurile înscrise de Adăscăliței și Ungureanu. Cum Rapid Suceava a învins pe CF Brăila cu 2-1, SC Bacău a căzut pe penultima poziție a clasamentului, cu 4 puncte. Alte rezultate: Gloria Buzău – Unirea Slobozia 2-2 și ACS Berceni – Unirea Tărlungeni 1-0. Partida de la Galați a fost prezentată live text de site-ul nostru.

Sport Club Bacău va începe partida de la Galați în formula: Petrariu – Mihălăchioae, Burcă, Lozneanu, Sascău – Adăscăliței – Curiliuc, B. Rusu, Cl. Tudor, Hurdubei – B. Ungureanu.

Dunărea: Olaru – L. Radu, Hristian, Şomodean (cpt.), Ghiocel – S. Cucu, V. Florea, C. Neagu – Gohoreanu, Bâtfoi, Fl. Istrate.

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); Asistenţi: Ciprian Iovu şi Adrian Vornicu (ambii din Botoşani).

Min. 1 – A început meciul. Băcăuanii joacă în roșu.

Min. 3 – Lovitură liberă de la 30 metri, poziție centrală, Cucu șutează puternic, Petrariu reține.

Min. 10 – 1-0 pentru Dunărea. Istrate deschide scorul dintr-o lovitură liberă de la circa 30 de metri lateral stânga.

Min. 13 – Sascău vede cartonașul galben pentru proteste.

Min. 15 – Ungureanu îl driblează pe Șomodean în partea dreaptă, îi pasază lui Hurdubei, care șutează de la 16 metri în blocaj, mingea iese în corner.

Min. 21 – Lovitură liberă de la 18 metri pentru SC Bacău, Mihălăchioae șutează pe sub zid, dar mult pe lângă poartă.

Min. 24 – Adăscăliței șutează de la mare distanță, Olaru respinge în față, iar Ungureanu reia în portar din interiorul careului mare.

Min. 25 – Hurdubei șutează în diagonală, de la 30 de metri, puțin peste poartă.

Min. 27 – Bâtfoi primește cartonaș galben pentru simulare. La faza următoare, corner Dunărea, Cucu șutează puțin peste din careu.

Min. 33 – Lovitură liberă de la 35 de metri pentru oaspeți, Hurdubei trimite în careu, Ungureanu deviază balonul, dar Olaru respinge în corner. La această fază, vârful băcăuan a fost jenat de un fundaș advers, oaspeții au solicitat penalty.

Min. 37 – Cartonaș galben Adăscăliței pentru un fault tare.

Min. 42 – Corner pentru SC Bacău, după ce Olaru a respins șutul lui B. Rusu, Adăscăliței trimite balonul cu capul în bara porții gălățene.

Min. 45 – 2-0, Neagu înscrie din interiorul careului, după o centrare din lovitură liberă.

Min. 45+1 – 2-1, după ce băcăuanii au repus balonul de la centru, Adăscăliței a șutat din marginea careului mare, mingea fost deviată de un fundaș gălățean, l-a păcălit pe Olaru și a intrat în poartă.

Pauză, Dunărea Galați – SC Bacău 2-1.

Min. 46 – A început repriza a doua, nicio schimbare în cele două echipe.

Min. 48 – Ungureanu șutează puternic din marginea careului de 16 metri, Olaru respinge.

Min. 50 – Acțiune personală a lui Hurdubei, finalizată cu o centrare pentru Ungureanu, care reia de la 11 metri pe lâmgă poartă.

Min. 53 – Radu centrează pentru Cucu, acesta șutează puternic de la 20 de metri, dar defensiva băcăuană deviază în corner.

Min. 57 – 2-2: Ungureanu este găsit de o pasă lungă a lui Burcă, vârful băcăuan îi depășește pe fundașii adverși și șutează precis din careu, în stânga lui Olaru.

Min. 60 – Schimbare la Dunărea: Manea intră în locul lui Florea.

Min. 64 – Schimbare la SC Bacău: intră Luncanu în locul lui Sascău.

Min. 79 – Schimbare la SC Bacău: intră Miron în locul lui Hurdubei.

Min. 83 – Schimbare la Dunărea: intră Drăgan în locul lui Bâtfoi.

Min. 86 – Schimbare la SC Bacău: intră Strugariu în locul lui Ungureanu.

Min. 89 – Gălățeanul L. Radu vede al doilea cartonaș galben pentru un fault și este eliminat.

Min. 90 – Miron șutează periculos de la 18 metri, Olaru respinge.

Fluier final, Dunărea Galați – Sport Club Bacău 2-2.
Dunarea Galati - Sport Club Bacau (2)

Dunarea Galati - Sport Club Bacau (3)

Dunarea Galati - Sport Club Bacau (4)

Un comentariu la „Fotbal, Liga a II-a / Dunărea Galați – Sport Club Bacău 2-2 (2-1)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.