Declarații după Știința MD Bacău – CSU Suceava 26-19

Razvan BernicuEliodor Voica

Eliodor Voica (Știința MD Bacău): ”Așa cum am spus înainte de joc, echipa din Suceava n-a venit aici într-o simplă plimbare, motiv pentru care vreau să-i felicit vizavi de modul în care s-au bătut și s-au prezentat astăzi. Acest lucru poate fi luat ca temă de către foarte multe echipe și foarte mulți sportivi. Sunt îngrijorătoare acele foarte multe greșeli pe care le facem, îndeosebi greșeli tehnice, care trebuie remediate foarte rapid, iar fazele trebuie gestionate cu mai multă luciditate. Acest lucru ne-a făcut să suferim nu doar în partida asta, ci în toate partidele, inclusiv cele din pregătiri. Sincer, nu m-a încercat gândul că s-ar putea produce o surpriză, dar nu pot să omit faptul că noi avem un lot mai numeros și asta a făcut și diferența. Suceava a prezentat un handbal bun, noi n-am reușit să facem lucrul ăsta, ceea ce, așa cum am spus, trebuie rapid remediat. Refuz să cred că, în această seară, a fost vorba de o subestimare a adversarilor, cu toate că n-o pot exclude complet din ecuație, însă o astfel de atitudine n-ar avea ce să caute la un sportiv de înaltă performanță.”

Răzvan Bernicu (CSU Suceava): ”Era clar că ne aștepta un joc dificil, având în vedere valoarea lotului echipei din Bacău. Îmi felicit băieții, noi suntem o echipă tânără, în reconstrucție și sperăm să facem o treabă bună și mai sperăm în sprijinul autorităților locale. După părerea mea, Știința se va bate în acest an la titlu cu Constanța. Chiar dacă au pierdut în Supercupă, cred că acela n-a fost un meci edificator. Sunt mulțumit de felul în care s-au bătut băieții mei, dar până la o eventuală surpriză mai era.”

4 comentarii la „Declarații după Știința MD Bacău – CSU Suceava 26-19”

  1. Fecare jucator e o valoare,insa impreuna se anuleaza unii pe altii si rezultatul este ZERO.
    -ANTRENORULE,ce parere ai??Nu-ti faci nici tu temele.
    Mai mergi la scoala de handbal european,ca esti limitat.

  2. Si cam ce ar trebui sa faca antrenorul cand vedetele rateaza singuri cu portarul , mare specialist ce esti? Auzi ineptie, jucatorii se anuleaza unii pe altii…

  3. sunteti singurii suporteri care contesta un antrenor dupa victorii =)) ma ia rasul, v-ati mutat de pe stadion la sala ca e cald si bine ? unde erau marii specialisti in handbal scoliti in afara … a vorbit danut care n-a pus mana pe mingea de handbal in viata lui, daramite sa citeasca o carte despre handbal

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.