Minifotbal / UPDATE: Oz Er Golden Boys Bacău, în finala Campionatului Național !

Minifotbal
Campioana județului Bacău la minifotbal s-a calificat sâmbătă în semifinalele turneului final al Campionatului Național, care se desfășoară la Hunedoara. Echipa băcăuană a învins în sferturile de finală cu 3-1 pe Phoenix Craiova și va juca în semifinale cu ABC United București, echipă ce îi are în componență, printre alții, pe Adrian Neaga și Petre Marin. Partida se va disputa duminică, de la ora 12, și va fi transmisă în direct de GSP TV. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni MAV Glissando Timișoara și Juventus Sibiu.

UPDATE: Echipa băcăuană s-a calificat în finală după ce a trecut de ABC United cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare. La finalul timpului regulamentar a fost 1-1, bucureștenii deschizând scorul prin Munteanu (min. 32), pentru ca, trei minute mai târziu, băcăuanii să egaleze grație autogolului lui Răzvan Radu. La penalty-uri, Oz Er Golden Boys a înscris de 3 ori, prin Bracău, Manoilă și portarul Coșa, acesta din urmă devenind eroul meciului după ce a apărat ultima lovitură de pedeapsă executată de bucureșteni.
Oz Er Golden Boys va juca finala de la 18.30, live pe GSP TV, cu Juventus Sibiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.