Sandu Iacob, Ionuț Rotaru și Răducu Tamaș lansează proiectul ”Golden Kids”

Sigla Golden Kids
Înființată anul trecut de Sandu Iacob, Ionuț Rotaru, Răducu și Ioana Tamaș, Asociația Club Sportiv ”Golden Kids” și-a programat prima acțiune pe durata a trei zile. Miercuri (de la ora 11), joi (de la ora 10) și vineri (de la ora 10), la Școala ”Constantin Platon” (vizavi de Piața Centrală), copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani sunt așteptați pentru câteva ore de distracție. Îndrumătorii micuților viitori mari handbaliști vor fi chiar cele trei nume grele ale handbalului băcăuan: Sandu Iacob, Ionuț Rotaru și Răducu Tamaș.
”Vom încerca să punem în practică toate cunoștințele acumulate de noi de-a lungul timpului”, ne-a spus Sandu Iacob.

Înscrierile pentru cele 3 zile de distracție sunt gratuite în limita a 30 de locuri. Cei interesați sunt invitați să-și confirme participarea la unul dintre următoarele numere de telefon: 0745652100 (Raducu TAMAS) sau 0747185542 (Sandu IACOB).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.