Minifotbal / Lupte aprige pentru podium

Minifotbal Bacau
Campionatul Județean de Minifotbal Bacău a intrat în linie dreaptă. Cele mai bune echipe din Divizia de Bacău și Divizia de Onești își dispută în play-off-ul competiției locurile pe podium și implicit calificarea în fazele naționale.
La Bacău în play-off-ul care se va disputa în sistem tur-retur s-au calificat Oz-Er Golden Boys, Victoria, FC Coriolan și Ultra Boys. După disputarea primelor 2 etape ale primului tur din play-off, Oz-Er Golden Boys are 9 puncte, maxim posibil, 3 puncte fiind obținute ca urmare a terminării returului de campionat pe prima poziție. În etapa care s-a disputat în acest weekend OzEr Golden Boys a demonstrat că are cea mai bună echipă impunându-se în fața echipei FC Coriolan cu scorul de 6-2, după ce coriolanii au fost cei care au deschis scorul. Ionut Furtună a fost nominalizat jucătorul meciului.
În cealaltă partidă, o altă contracandidată la titlu, Victoria a câștigat întâlnirea cu Ultra Boys cu scorul de 5-2, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1. Victoria s-a impus în cele din urmă prin prisma valorilor individuale și a inspirației lui Marius Măghinici.
Dacă la Bacău în această săptămână se va termina primul tur din play-off, în Divizia de Onești ultima fază a competiției va debuta în acest final de săptămână cu primele 4 echipe clasate Brigada Diverse, Tsunami Onești, Stejarul Oituz și RED 2012 Onești.
Câștigătoarele celor două divizii, Bacău și Onești, vor avea posibilitatea de a participa la Iași în data de 15 iunie la faza regională de precalificare la Campionatul Național de Minifotbal. Echipa Bacăului va întâlni campioanele din Sfântul Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, în timp ce câștigătoarea de la Onești a fost repartizată în aceeași grupă cu campioanele de la Iași și Piatra Neamț. Câștigătoarea fiecărei grupe se va califica la faza națională care fi organizată la Hunedoara în perioada 4-7 iulie. Ocupantele locurilor secunde din play-off vor reprezenta Bacăul și Oneștiul în Cupa României care se va disputa la Piatra Neamț în perioada 28-30 iunie.

Divizia de Bacău
Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. OZ-ER GOLDEN BOYS 2 2 0 0 13-3 9
2. VICTORIA 2 1 0 1 8-8 5
3. FC CORIOLAN 2 1 0 1 8-9 4
4. ULTRA BOYS 2 0 0 2 3-12 0

”Atât la Bacău cât și la Onești în această fază a competiției, a play-off-ului, au rămas cele mai bune echipe care îmi doresc ca anul acesta să performeze și la nivel național, ținând cont de forma foarte bună în care se află acestea”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal Bacău.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.