Handbal, juniori IV / Arena 2011 Bacău s-a calificat la turneul final al campionatului național


O nouă performanță notabilă a handbalului juvenil băcăuan a fost reușită de juniorii IV de la CS Arena 2011 Bacău, pregătiți de Gabriel Armanu. Echipa băcăuană a participat la turneul semifinal de la Suceava. În grupe, Arena a trecut de CS Perla Murfatlar (22-14) și de CSS Tecuci (10-0, neprezentare), pierzând în fața gazdelor de la LPS Suceava cu 18-25. Clasați pe locul 2 în grupă, tinerii handbaliști băcăuani au jucat duminică finala mică a turneului, meci ce avea să decidă cea de-a treia echipă calificată la turneul final. Elevii lui Gabriel Armanu au învins pe AS Bârlădenii Bârlad cu 24-17 (9-6), asigurându-și biletele pentru ultimul act al campionatului.

”Vreau să le mulțumesc părinților, alături de care am pornit la drum în urmă cu un an și jumătate la Top Handbal. Datorită eforturilor lor, ale noastre și ale clubului la care ne-am transferat, am reușit o calificare la un turneu final într-un timp destul de scurt, ceea ce mi se pare o performanță fantastică. Țin să-i mulțumesc directorului CSS Bacău, Bogdan Milon, pentru ajutorul acordat prin împrumutul a doi jucători, precum și lui George Călin, care și-a rupt din timpul lui liber pentru a da o mână de ajutor la această performanță. Să vedem, poate vom reuși să aducem turneul final la Bacău”, ne-a declarat Gabriel Armanu.

Iată și lotul de jucători care s-a calificat la turneul final: Ștefan Gherasim, Alex Brezan, Andrei Farcaș, Răzvan Armanu, Andrei Bahrim, Răzvan Pușcuță, Rareș Cercel, Darius Pavăl, Cătălin Niță, Andrei Cozma, George Ungureanu, Alex Șova, Vlad Constantinescu,Rareș Stănică şi Mihnea Călin Nechitoi.

Un comentariu la „Handbal, juniori IV / Arena 2011 Bacău s-a calificat la turneul final al campionatului național”

  1. Echipa noua, echipa antrenata de Armanu Gabriel…..Brovo domnule profesor, Bravo copiilor, Bravo parintilor.
    Acesta este viitorul!!! Succes la Finale..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.