Haltere / Medalii băcăuane la Cupa României pentru tineret


Halterofilii s-au reunit între 22 și 26 aprilie, în Capitală, pentru a participa la Cupa României pentru tineret (sportivi până în 23 de ani) și la calificările pentru faza finală a Campionatului Național din această toamnă. Din Bacău, și-au trimis sportivi în lupta pentru cucerirea trofeului și la calificări CS Arena 2011, CSM Bacău 2010 și SCM Bacău.
Dacă, în urmă cu o lună, Ionuț Ilie (CS Arena 2011) a urcat pe poziția a treia a podiumului într-o competiție similară rezervată seniorilor, la 69 kilograme, acum a izbutit să ridice trofeul deasupra capului, cucerind Cupa. S-a întâmplat la categoria 62 de kilograme, unde juniorul băcăuan a ridicat 120 kg la Smuls și 145 kg la Aruncat.
“Ionuț Ilie ne-a obișnuit cu rezultate bune. Deși e încă junior, în palmaresul său sunt câteva titluri importante, obținute în anul care a trecut: campion național la juniori, categoria 69 kg, vicecampion na]ional la tineret, categoria 69 kg și campion național la seniori, categoria 62 kg. Așteptăm să confirme și la un concurs internațional. Acesta este de fapt un obiectiv pe care ni-l propunem în viitorul nu foarte îndepărtat”, a declarat antrenorul halterofilului, George Călin.
Un alt rezultat important a fost obținut de Vlăduț Purice (CSM Bacău 2010), elev al antrenorului George Călin. Purice a obținut locul al doilea la categoria 69 de kilograme, cu 110 kg la Smuls și 152 kg la Aruncat.
Toți sportivii care au făcut deplasarea la Bucuresti au obținut calificarea pentru finalele Campionatului Național.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.