Noroc cu repriza a doua / Sport Club Bacău – Oțelul II Galați 3-0 (0-0)


Lidera seriei I din Liga a III-a a mai bifat o victorie pe teren propriu, după o repriză fadă și una animată de un gol înscris foarte rapid. Băcăuanii au avut mari probleme în primele 45 de minute în fața unei tinere echipe gălățene foarte bine organizată, disciplinată și care n-a refuzat jocul. În aceste condiții, gazdele au ajuns rar în careul advers, iar când au făcut-o nu au reușit să marcheze.

Repriza secundă a debutat furtunos: nu trecuseră nici 30 de secunde când Miron a luat o acțiune pe cont propriu în banda stângă, a centrat ideal la marginea careului mic, de unde Hurdubei a îndeplinit o simplă formalitate. Golul rapid primit a părut să le toarne plumb în picioare oaspeților, a căror apărare a fost foarte ușor depășită de o degajare lungă, Bogdan Ungureanu a urmărit balonul, a câștigat duelul cu adversarul direct și a înscris pentru 2-0 cu un vole de la 8 metri în minutul 50. Scorul final a fost stabilit de Șchiopu (min. 86), cel plimbat din stânga în dreapta și apoi în centrul liniei de mijloc a gazdelor, acesta marcând în poarta goală, după ce îl driblase pe portarul Vlasie.

În etapa viitoare, Sport Club Bacău are asigurate 3 puncte fără joc, deoarece ar fi trebuit să evolueze acasă cu Young Stars Panciu, echipă retrasă la finele turului. Băcăuanii vor mai juca pe 4 mai, la Piatra Neamț, cu Ceahlăul II.

Sport Club Bacău: Știrbu – Luncanu, R. Adăscăliței, Bamba, Popa (52 Medeșan) – C. Miron, Întuneric, Măjer (46 B. Ungureanu), Șchiopu – Costin (83 Husein), Hurdubei (75 Sascău). Antrenor: Marius Baciu.

Oțelul II: Vlasie – Marus (71 Tudose), Gâță, A. Miron, Ciurea (71 Constantinescu) – Manea, M. Adăscăliței – Moise, Lupu (90+1 Dajbog), Gohoreanu – Tudorie. Antrenor: Damian Băncilă.

Din păcate, Aerostar Bacău a pierdut la Rădăuți, cu Bucovina, după ce condusese cu 1-0 la pauză, golul victoriei gazdelor fiind înscris în minutul 93! În alte meciuri, Ceahlăul II – Petrotub Roman 3-1 și FCM Dorohoi – Știința Miroslava 1-0. Partida Sporting Suceava – CSM Moinești se dispută marți.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.