Net superioare / Dinamo Romprest București – Știința Bacău 1:3 (24, -22, -17, -21)


Ca și în semifinala cu echipa campioană, voleibalistele de la Știința Bacău au început și finala cu Dinamo cu o victorie în deplasare. Echipa pregătită de Florin Grapă, cu Kim Staelens din nou senzațională, s-a dovedit superioară la toate capitolele și a obținut o victorie clară și meritată în prima partidă a finalei Diviziei A1.
Primul set a fost extrem de echilibrat, după al doilea time-out tehnic Știința s-a desprins la 4 puncte, dar Dinamo a recuperat și a avut 23-21 și 24-22. Roxana Iosef, inspirat introdusă de Florin Grapă, a servit excelent, Știința a egalat, dar după aceea arbitrul Zaharescu a fluierat o dublă dubioasă la oaspete, iar Nucu a închis setul pentru gazde. A fost un prim set în care se poate spune că diferența a fost făcută de cele 5 servicii greșite ale băcăuanelor.

Setul al doilea a fost echilibrat până la 13-13, după care Știința s-a desprins la 4 puncte pe serviciul foarte bun al Mihaelei Herlea. Băcăuanele au avut 24-17, dar au trăit periculos finalul de set, dinamovistele punctând de 5 ori la rând, însă argentinianca Sosa a făcut punctul decisiv. A fost debutul recitalului jenant oferit de managerul gazdelor Marian Ștefan, care a acuzat că atacul băcăuanei a fost incorect, fapt neconfirmat de reluările TV.

Cel de-al treilea parțial a fost început în trombă de vicecampioane, care au condus cu 4-0, majorându-și apoi avantajul la 14-7, gazdele acuzând două puncte acordate adversarelor. La acest scor Dinamo a cerut time-out și a lăsat impresia că vrea să se retragă, ați ghicit, la inițiativa lui Ștefan, metodă rudimentară de a pune presiune pe arbitraj. Din fericire, elevele lui Florin Grapă și-au văzut de treabă și s-au impus fără drept de apel, la 17.

Ultimul set a avut cea mai spectaculoasă evoluție a scorului. Dinamo a lăsat impresia că poate duce meciul în tie-break dar, la 17-11 pentru gazde, pe serviciul lui Sosa și cu o Alexandra Sobo ”on fire”, Știința a izbutit o serie magnifică de 7 puncte, întorcând rezultatul. Hood a forțat serviciul, Dinamo a luat conducerea cu 20-18, însă a fost ultima zvâcnire a gazdelor, fiindcă Sobo a atacat din nou necruțător, blocajul băcăuan a fost de netrecut, iar Hood a atacat în aut la ultima minge a meciului.

Știința Bacău a obținut o victorie frumoasă, clară și meritată și abordează cel de-al doilea meci al finalei, ce va avea loc marți la 19.30, cu un moral aflat la cele mai înalte cote. În orice caz, victoria din prima partidă a finalei face ca echipa băcăuană să poată tranșa soarta titlului acasă.

DINAMO: Daniela Mincă (5 puncte), Regan Hood (17), Alida Marcovici (8), Ana Maria Ștefan (8), Iuliana Nucu (4), Diana Cărbuneanu (2), Dominika Valachova – libero. Au mai jucat: Ioana Baciu (9), Tatiana Lupu (7) și Ivana Zburova (1). Antrenor: Marian Constantin.

ȘTIINȚA: Kim Staelens (10), Alexandra Sobo (23), Kremena Kamenova (18), Emilce Sosa (11), Denisa Rogojinaru (8), Mihaela Herlea (6), Lucia Gaido – libero. A mai jucat Roxana Iosef (2). Antrenor: Florin Grapă.

11 comentarii la „Net superioare / Dinamo Romprest București – Știința Bacău 1:3 (24, -22, -17, -21)”

  1. Frumos meciul… Bravooo fetelor si antrenorilor!
    Maine e o alta zi..nu va lasati „imbatate” de succesul de azi!
    Repetati victoria maine si la Bacau va fi mult mai usor…
    Succes!

  2. FELICITARI<FARA EXCEPTIE! La returul de acasa noi, suporteriibacauani sa le asteptam cu cate o floare. Le merita din plin. FELICITARI!

    1. Ideea cu florile nu este rea. Ce-ar fi ca fiecare spectator sa aiba cate o floare la el? Si sala sa fie plina !

Dă-i un răspuns lui Cristian Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.