Marius Baciu crede că Steaua și Chelsea au 50%-50% șanse de calificare


La finalul jocului de verificare de vineri, antrenorul principal al formației Sport Club Bacău a spus: ”La ce teren am avut și la ce se întâmplă la ora actuală, mă refer la faptul că ne-am antrenat numai pe noroi, sunt foarte mulțumit de felul în care s-au prezentat băieții. Mă bucur că ne-am putut face antrenamentul. Sper ca vinerea viitoare să avem parte de un teren bun. Mă bucur că n-am pierdut niciun joc în pregătiri, de fapt noi n-am mai pierdut de la meciul cu Moineștiul. Sper din tot sufletul ca toți jucătorii să înțeleagă că perioada care urmează e foarte importantă pentru noi. Au fost și ceva nervi, ca după o perioadă de pregătire, e tensiune, se așteaptă campionatul, dar sunt benefici și nervii într-un fel. Referitor la sistemul de joc în care vom evolua în campionat, probabil că acasă vom juca într-un sistem, în deplasare în altul, va depinde și de adversar.”

L-am rugat pe fostul căpitan al Stelei să-și spună părerea și despre viitorul duel din Europa League dintre lidera Ligii I și Chelsea. Marius Baciu: ”Îmi doresc foarte mult ca Steaua să câștige. Îmi amintesc că prin 1999 am reușit să eliminăm pe West Ham United, o echipă foarte valoroasă la acea vreme, când nimeni nu ne dădea nicio șansă. Ei trebuie să creadă în șansa lor, pentru că au demonstrat că au valoare în disputa cu Ajax, când au arătat atitudine și dorință de victorie. Eu îi felicit pentru ce au făcut până acum, mă bucur foarte mult pentru ei și sper s-o scoată și pe Chelsea, ar fi o mare performanță, iar avantajul steliștilor e că n-au nimic de pierdut. La momentul acesta, părerea mea e că șansele de calificare sunt de 50-50.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.